Ministerul Finanţelor Publice va atrage mai puţini bani în aprilie, pentru ca Primăria Bucureşti să poată vinde obligaţiuni

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) intenţionează să atragă mai puţini bani de pe piaţa locală prin vânzarea de obligaţiuni în aprilie, pentru a permite Primăriei Bucureşti să vândă obligaţiuni municipale în valoare de până la 500 de milioane de euro, a declarat Ştefan Nanu, şeful Trezoreriei.

130 afișări
Imaginea articolului Ministerul Finanţelor Publice va atrage mai puţini bani în aprilie, pentru ca Primăria Bucureşti să poată vinde obligaţiuni

Ministerul Finanţelor Publice va atrage mai puţini bani în aprilie, pentru ca Primăria Bucureşti să poată vinde obligaţiuni (Imagine: Shutterstock)

Ministerul vrea să se asigure astfel că vor fi suficienţi bani pe pieţele interne pentru a permite Primăriei Capitalei să atragă la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai fondurile necesare pentru refinanţarea unei emisiuni de obligaţiuni din 2005, scadente în iunie.

"Calendarul din aprilie este mai lejer, pentru a putea cuprinde o emisiune de obligaţiuni municipale a Primăriei Bucureşti şi pentru că am devansat emisiunile din primul trimestru, înregistrând totodată excedent bugetar", a declarat Nanu pentru Bloomberg.

Premierul Victor Ponta a anunţat săptămâna trecută că datele estimate pentru primul trimestru indică un excedent bugetar de 1,5 miliarde lei, în condiţiile în care construcţia bugetară prevedea un deficit de 6 miliarde lei.

În aceste condiţii, ministerul Finanţelor Publice vrea să împrumute în aprilie 2,725 miliarde de lei, două treimi din media lunară din primul trimestru din 2015 şi cea mai mică sumă planificată de peste un an.

Astfel, statul intenţionează să atragă din piaţă prin vânzarea de obligaţiuni şi certificate de trezorerie 2,5 miliarde de lei, la care se pot adăuga 225 milioane de lei prin licitaţii suplimentare.

Ministerul Finanţelor a atras în martie prin vânzarea de titluri de stat 3,33 miliarde de lei, în scădere de la 4,73 miliarde de lei în februarie.

De la începutul anului, statul a împrumutat din piaţa internă 11,63 miliarde de lei prin vânzarea de obligaţiuni şi certificate de trezorerie. Nanu a precizat că suma atrasă în primul trimestru reprezintă o treime din necesarul de finanţare de pe pieţele interne pentru acest an.

Primăria Bucureşti a angajat Raiffeisen Bank, Nomura International şi BT Securities pentru a administra vânzarea de obligaţiuni denominate în lei pe piaţa românească, pentru a refinanţa o emisiune de obligaţiuni în valoare de 500 de milioane de euro din 2005.

Primăria Capitalei a anunţat în luna noiembrie a anului trecut că intenţionează să emită obligaţiuni denominate în lei, care vor fi listate la Bursa de Valori Bucureşti, pentru a rambursa obligaţiunile scadente la 22 iunie 2015.

Ziarul Financiar a scris la sfârşitul lunii martie, citând surse apropiate tranzacţiei, că pregătirile pentru cea mai mare ofertă de obligaţiuni în lei de pe piaţa locală de capital ar putea începe într-o lună, pros­pectul fiind aproape fina­lizat.

În 2005, Primăria Municipiului Bucureşti s-a îm­prumutat cu 500 milioane euro de pe pieţele ex­terne pentru a construi pasajul suprateran Ba­sa­rab, pentru achiziţia de tramvaie noi şi pentru reabilitarea infrastruc­turii urbane. La momentul emisiunii, Primăria Bucureşti a obţinut cel mai bun randament al unei autorităţi locale din România şi chiar sub randamentul de la acea vreme pentru titlurile suverane.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici