- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Miniştrii de Finanţe din UE se pregătesc de retragerea măsurilor anti-criză
Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană (UE) vor prezenta săptămâna viitoare un acord referitor la retragerea măsurilor de sprijin pentru bănci, industrii şi piaţa muncii, printre primii stimuli la care s-ar putea renunţa fiind cei destinaţi sectorului auto.
Miniştrii de Finanţe din UE se pregătesc de retragerea măsurilor anti-criză (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Miniştrii de Finanţe din UE se vor reuni pe 16 martie pentru a discuta în legătură cu problemele financiare ale Greciei şi strategiile de retragere a măsurilor de stimulare fiscală adoptate la sfârşitul anului 2008 pentru a lupta contra crizei.
"Dacă sunt menţinute prea mult timp, aceste măsuri pot împiedica procesul de ajustare inter şi intra-sectorial, prin distorsionarea preţurilor şi introducerea de stimuli inadecvaţi", se arată în proiectul unei declaraţii comune care urmează a fi prezentată la această întâlnire.
Analiştii şi politicienii consideră că guvernele UE trebuie să acţioneze cu atenţie, în aşa fel încât să menţină stimulii o perioadă suficientă pentru a evita frânarea relansării economice, dar să-i retragă la timp pentru asigurarea controlului deficitului bugetar.
Proiectul de declaraţie menţionează că primele măsuri la care ar trebui să se renunţe sunt cele privitoare la sectoare precum industria auto, însă după ce revenirea economică prinde viteză.
"Acestea ar trebui retrase cât mai curând posibil, având în vedere cheltuielile bugetare mari pe care le implică şi riscurile pe care le prezintă referitoare la alocarea resurselor, competiţie şi funcţionalitatea pieţei interne", menţionează documentul.
În schimb, va fi permis sprijinul pentru atingerea unor obiective pe termen lung în domeniul tehnologiilor ecologice, cercetării şi dezvoltării, dacă se respectă legislaţie UE.
Totodată, miniştrii de Finanţe recomandă ca, începând cu a doua jumătate a acestui an, guvernele să renunţe la programele de susţinere a pieţei muncii prin care companiile sunt încurajate să păstreze angajaţii.
Măsurile destinate încurajării băncilor să acorde credite companiilor ar putea fi ultimele la care se va renunţa, notează Reuters.
Comisia Europeană estimează că economia UE va creşte cu 0,7% în 2010, după o scădere de 4,1% în 2009. Rata şomajului este aşteptat să avanseze uşor de la nivelul de 9,9% atins în ianuarie.
-
Antonescu: În peste jumătate din judeţele şi municipiile ţării victoria USL este categorică
Politic ieri, 23:49
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, vineri seară, că USL este sigură de victorie la alegerile locale în peste jumătate dintre judeţele ţării, în vreme ce în unele zone, cum ar fi Neamţ, Suceava, Cluj sau Prahova, PDL "încă îşi face de cap ca în codru", ceea ce reprezintă "o problemă" a USL. citeşte tot
-
Diaconu despre Roşia Montană: Preşedintele ţării a avut dreptate - ori pe stânga, ori pe dreapta
Social ieri, 23:09
Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, vineri seară, la Alba Iulia, că preşedintele Traian Băsescu "a avut perfectă dreptate" când a vorbit despre proiectul de la Roşia Montană şi a cerut expunerea unei poziţii "ori pe stânga, ori pe dreapta". citeşte tot





Nu exista comentarii