Ministrul delegat pentru Energie nu este de acord să se acorde bonusuri şefilor unor companii de stat

Departamentul pentru Energie nu este de acord cu mărirea indemnizaţiilor membrilor AGA Hidroelectrica, pentru că ar fi "imoral", şi nici cu acordarea de bonusuri conducerilor companiilor Romgaz şi Nuclearelectrica, ai căror şefi au venituri "suficiente pentru momentul actual".

247 afișări
Imaginea articolului Ministrul delegat pentru Energie nu este de acord să se acorde bonusuri şefilor unor companii de stat

Ministrul delegat pentru Energie (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

"În ceea ce priveşte intenţia conducerii Hidroelectrica de a majora de peste 100 de ori indemnizaţiile pentru membrii Adunării Generale a Acţionarilor din data de 30 iulie 2014, reprezentanţii Departamentului pentru Energie vor vota împotrivă. Mi se pare imoral ca la o societate în insolvenţă, care face concedieri pentru eficientizare, să vorbim despre creşterea indemnizaţiilor membrilor AGA. Nu voi fi de acord niciodată cu o astfel de măsură pentru o societate aflată în insolvenţă, aşa cum este Hidroelectrica", a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, într-un comunicat.

Nicolescu spune că nu este de acord nici cu acordarea conducerilor Romgaz şi Nuclearelectrica de bonusuri în funcţie de evoluţia la bursă a acţiunilor.

Romgaz şi Nuclearelectrica au programate pentru finalul lunii iulie AGA în care va fi supuse aprobării acţionarilor introducerea unor remuneraţii variabile pentru Consiliile de Administraţie şi conducerile executive ale celor două companii în funcţie de evoluţia acţiunilor la bursă.

Acţiunile ambelor companii sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.

"Mandatul pe care îl voi da în calitate de ministru delegat pentru Energie (în cazul Romgaz şi Nuclearelectrica - n.r.) va viza un vot de respingere. Consider că este mult prea devreme să putem vorbi despre acordarea unor noi bonusuri pentru două societăţi de stat ale căror conduceri au fost selectate în urmă cu aproximativ un an. Conducerile ambelor societăţi au în prezent un nivel al veniturilor şi stimulentelor pentru performanţă suficient pentru momentul actual", a mai spus Nicolescu.

Toate cele trei companii menţionate sunt controlate de Departamentul pentru Energie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici