Ministrul propus pentru Finanţe are ca obiective creşterea PIB potenţial, investiţiile şi colectare mai bună: Vom păstra toate măsurile Codului Fiscal, bugetul 2016 se va baza pe un deficit bugetar sub 3%

Creşterea investiţiilor publice în infrastructură, a PIB-ului potenţial, a exporturilor, precum şi creşterea colectării veniturilor publice prin conformarea voluntară a contribuabililor şi accelerarea informatizării ANAF se numără printre obiectivele ministrului propus pentru Finanţe, Anca Dragu. Guvernul va păstra toate măsurile Codului Fiscal şi pe cele aprobate ulterior, precum şi creşterile salariale, pentru a menţine stabilitatea şi predictibilitatea mediului fiscal, iar bugetul pe 2016 va prevede un deficit bugetar sub 3% din PIB, a declarat aceasta în cadrul audierilor din Parlament.

3121 afișări
Imaginea articolului Ministrul propus pentru Finanţe are ca obiective creşterea PIB potenţial, investiţiile şi colectare mai bună: Vom păstra toate măsurile Codului Fiscal, bugetul 2016 se va baza pe un deficit bugetar sub 3%

Ministrul propus pentru Finanţe are ca obiective creşterea PIB potenţial, investiţiile şi colectare mai bună (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Ce m-a determinat să accept această propunere extrem de onorantă de a prelua Ministerul Finanţelor a fost experienţa mare, care m-a făcut să cunosc multe dintre aspectele economiei româneşti, am încercat o perioadă lungă să găsim soluţii împreună cu dumneavoastră. Când mi s-a oferit această sansă, să vin de partea cealaltă a mesei, am acceptat imediat propunerea", le-a transmis luni ministrul propus pentru portofoliul Finanţelor, Anca Dragu Paliu, deputaţilor şi senatorilor din comisiile reunite de Buget-Finanţe în cadrul audierilor, care au început în jurul orei 15.00.

Ea le-a prezentat parlamentarilor experienţa sa profesională, spunând că aceasta o va ajuta în noua poziţie care i s-a propus.

Dragu Paliu a menţionat că baza pe care doreşte să implementeze programul pentru minister este una bună, întrucât România a revenit pe creştere economică după criză, cu un ritm susţinut de creştere, superior mediei europene.

"Acest lucru se datorează şi unui progam serios de consolidare fiscală, promovat începând din 2009, care a condus la o creştere a încrederii în economia românească, ceea ce a creat premisele reluării creşterii economice.Urmărim creşterea economică care, în cele din urmă, să fie simţită de fiecare român", a adăugat Dragu Paliu.

Printre obiectivele pe care le are se numără accelerarea investiţiilor şi exporturilor, având în cedere că motorul creşterii economice a migrat în ultima vreme spre consum, apreciind că între cele trei componente trebuie să existe un echilibru.

"O altă provocare la nivel macroeconomic este aceea de creştere a potenţialului economiei româneşti. Aceasta se poate face prin continuarea unui program serios de reforme structurale. România trebuie să concretizeze toate elementele care fac posibilă creşterea economică şi să avem ritmuri superioare de creştere pentru a ne asigura o convergenţă mai rapidă la nivelul statelor UE, mai ales din punct de vedere al indicatorilor din zona nivelului de trai", a mai spus Dragu Paliu.

Ministrul desemnat a apreciat că politica fiscal-bugetară prudentă din ultima perioadă se poate observa într-un deficit bugetar revenit sub limitele agreate la nivel european şi într-o datorie publică de 40% din PIB, care situează România în plutonul fruntaş al ţărilor UE.

În ceea ce priveşte politica fiscal-bugetară, Paliu intenţionează să o folosească drept un instrument de creştere economică, prin folosirea "judicioasă" a măsurilor puse la dispoziţie.

Pentru perioada imediat următoare a mandatului are în vedere finalizarea bugetului pentru 2016, asigurarea predictibilităţii fiscale, la care a precizat că ţine foarte mult, întrucât va asigura o creştere a încrederii în economia românească şi va determina investitorii străini să continue să investească în economia românească, pentru a ajunge la dezideratul de creştere a potenţialului economic.

"Un alt deziderat este creşterea investiţiilor publice, pentru a cărei stimulare consider că este necesară o prioritizare a proiectelor de investiţii şi asigurarea unei bugetări multianuale a acestor proiecte. Unele încep să fie finanţate 1-2 ani, apoi sunt abandonate, ceea ce poate fi o pierdere de resurse", le-a mai transmis Dragu Paliu parlamentarilor din comisiile de Buget-Finanţe.

O altă prioritate pe care oficialul o are în vedere se referă la creşterea colectării veniturilor publice, prin accelerarea procesului de informatizare pentru a avea o imagine mai bună a situaţiei, dar în primul rând prin creşterea gradului de conformare voluntară, prin plasarea contribuabilului în centrul sistemului.

"Noi lucrăm pentru contribuabil. Şi eu plătesc taxe la ghişeu şi ştiu cât este de greu pentru angajaţii de acolo să facă faţă situaţiei, dar şi pentru noi ca şi contribuabili. Sunt lucruri mici care se pot realiza şi pot creşte gradul de conformare voluntară. E mai simplu să plăteşti datoriile, să pleci acasă liniştit decât să te duci să te lupţi cu autorităţile. Pentru realizarea acestor priorităţi doresc să colaborez strâns cu dumneavoastră, sunteţi aleşii poporului, noi suntem partea executivă", şi-a încheiat Dragu Paliu discursul în faţa parlamentarilor.

Dragu Paliu: Vom păstra toate măsurile fiscale; bugetul 2016 se va baza pe un deficit bugetar sub 3%

Guvernul va păstra toate măsurile Codului Fiscal şi pe cele aprobate ulterior, precum şi creşterile salariale, pentru a menţine stabilitatea şi predictibilitatea mediului fiscal, iar bugetul pe 2016 va prevede un deficit bugetar sub 3% din PIB, afirmă ministrul desemnat al Finanţelor, Anca Dragu Paliu.

"După cum am spus, prioritatea noastră este de a asigura stabilitatea şi predictibilitatea fiscală. Ar fi neonest din partea noastră să modificăm un Cod Fiscal care a fost atât de intens dezbătut şi să nu onorăm acest Cod Fiscal, practic nu ne-am ţine de prioritatea de a asigura stabilitatea fiscală. Vom continua implementarea tuturor măsurilor", a afirmat luni Anca Dragu Paliu la audierea în faţa comisiilor reunite de Buget-Finanţe din Parlament.

Ea a fost întrebată de membrii comisiilor dacă va aduce modificări Codului Fiscal sau va păstra măsurile aprobate.

"Creşterile salariale vor fi păstrate acolo. Acest proiect de buget trebuie să se realizeze luând în considerare cadrul fiscal existent. De aceea, toate măsurile se vor regăsi în buget. Cu toate măsurile acestea păstrate, intenţionăm să aducem deficitul bugetar la sub 3% din PIB, care asigură stabilitatea finanţelor publice şi este finanţabil", a mai spus Dragu Paliu.

Ministrul desemnat pentru Finanţe apreciază că orice măsură de modificare a unor măsuri existente sau aprobate nu ar fi probabil un mesaj bun pentru mediul de afaceri.

Dragu Paliu: Un acord cu FMI nu mai este specific economiei româneşti, nu mai e nevoie

Un acord cu Fondul Monetar Internaţional ar fi specific unei alte economii, nu celei româneşti, care nu se mai află într-o situaţie dificilă, fiind nevoie doar de un plan serios de reforme şi punerea creşterii economice pe baze sustenabile, apreciază ministrul desemnat pentru Finanţe, Anca Dragu.

"FMI acordă asistenţă tehnică şi sprijin financiar în special pentru ţările cu situaţie economică dificilă, ceea ce nu mai este cazul României. FMI nu are un instrument care să ne intereseze în acest moment, să fie conform nevoilor noastre", le-a spus luni Dragu Paliu deputaţilor şi senatorilor din comisiile reunite de Buget-Finanţe în cadrul audierilor pentru portofoliul Finanţelor.

Ea a adăugat că România are nevoie de un plan serios de reforme, de respectarea obiectivelor şi de punerea creşterii economice pe baze sustenabile.

"Cred că un acord cu FMI ar fi specific unei alte economii, nu economiei româneşti", a întărit Dragu Paliu.

Întrebată de deputatul PNL Gheorghe Ialomiţianu, fost ministru al Finanţelor, dacă România are capacitatea de a respecta planul de reforme structurale în lipsa unui acord cu FMI, ministrul desemnat a răspuns afirmativ.

"România a demonstrat că poate implementa reforme structurale. Există, bineînţeles, şi momente când se manifestă o oboseală - aşa spunem noi la Comisia Europeană - în implementarea reformelor şi am observat că s-a întâmplat în mai multe state. Dar România a demonstrat că poate şi sunt convinsă că va putea în continuare", a precizat Dragu Paliu.

În ceea ce priveşte dimensiunea optimă a deficitului bugetar, ea consideră că România trebuie să se împrumute astfel încât costul să fie acoperit de beneficiile investiţiei, dar totodată trebuie ţinut cont de responsabilitatea pe care autorităţile o au şi faţă de generaţiile viitoare.

"Trebuie să ţinem cont de responsabilitatea pe care o avem şi de transferul de responsabilitate către generaţiile viitoare. Este normal ca ei să nu mai poată face niciun fel de împrumut, să plătească doar datoriile noastre? Suntem responsabili pentru un comportament fiscal care să permită o creştere şi o dezvoltare curentă a ţării, dar să ofere perspective şi generaţiilor viitoare", a conchis Dragu Paliu.

Dragu Paliu: Salariile ar trebui mărite în funcţie de productivitate şi criterii de performanţă

Salariile din sectorul bugetar ar trebui majorate în corelare cu creşterea productivităţii şi în funcţie de criterii de performanţă, apreciază ministrul desemnat pentru portofoliul Finanţelor, Anca Dragu Paliu, care are în vedere stabilirea unor astfel de criterii pe termen mediu.

Creşterile de salarii cred că ar trebui să fie corelate, în general, cu creşteri de productivitate şi, în special, să aibă la bază şi un set de criterii de performanţă. Aceste creşteri uniforme pentru toată lumea poate ar trebui nuanţate şi să se facă o creştere de salarii puţin diferenţiată în funcţie de performanţe", a afirmat Dragu Paliu, după audierile din comisiile reunite de Buget-Finanţe.

Întrebată dacă se vor majora salariile pentru bugetari cu 10% de la 1 decembrie, ea a spus că măsura se va aplica, dacă legea este publicată şi funcţională.

"Ceea ce observăm în sectorul public este o oareşce demotivare a salariaţilor, cred că asta constatăm cu toţii. Probabil că oamenii se aşteaptă la anumite criterii pentru promovare, la o anumită predictibilitate a carierei, elemente care ar putea fi îmbunătăţite pentru funcţionarii publici", a mai spus Dragu Paliu.

Stabilirea unor criterii de performanţă pentru creşterea salariilor reprezintă obiectivul pe termen mediu al ministrului desemnat pentru Finanţe, care spune că nu se pot face "peste noapte", însă consideră că este util să dea acest semnal funcţionarilor din sectorul public.

Pe de altă parte, Dragu a menţionat că a avut o discuţie "foarte bună" în cursul zilei cu ministrul interimar al Finanţelor, Eugen Teodorovici.

"Vom mai discuta în seara aceasta, mâine, zilele următoare pe tema bugetului, dar şi pe toate proiectele pe care dumnealor le au în portofoliu şi sunt destul de avansaţi", a mai spus ministrul desemnat.

Ministrul propus pentru portofoliul Finanţelor a fost avizat favorabil, luni, în comisiile reunite ale Parlamentului de Buget-Finanţe, în unanimitate. Anca Paliu Dragu are 42 de ani, şi-a început cariera la BNR şi a continuat ca economist la biroul local al Fondului Monetar Internaţional timp de 11 ani, până la începutul anului 2013, când a fost recrutată de Comisia Europeană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici