Moneda euro va continua să se deprecieze şi s-ar putea apropia de paritate faţă de dolar

Moneda euro va continua să se deprecieze şi s-ar putea apropia de paritate în raport cu dolarul, pe măsură ce Banca Centrală Europeană (BCE) continuă să cumpere obligaţiuni de stat pentru a susţine economia zonei euro, potrivit reputatului analist Shaun Osborne de la TD Securities Toronto.

87 afișări
Imaginea articolului Moneda euro va continua să se deprecieze şi s-ar putea apropia de paritate faţă de dolar

Moneda euro va continua să se deprecieze şi s-ar putea apropia de paritate faţă de dolar (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Osborne, cel mai "precis" analist de curs valutar, anticipează că euro se va deprecia la 1,13 dolari în trimestrul al treilea, respectiv la 1,08 dolari până la sfârşitul acestui an, urmând să se apropie de un dolar în 2011 înainte de a reveni pe o pantă ascendentă, transmite Bloomberg.

Predicţiile lui Osborne privind cursul euro/dolar s-au plasat până acum, în medie, într-o marjă de 4,1% faţă de cotaţia reală, potrivit datelor Bloomberg. Totodată, următorii nouă analişti ca acurateţe în anticiparea cursului sunt de acord cu Osborne şi estimează scăderea euro în următoarele două trimestre.

Moneda euro s-a depreciat cu 15% faţă de dolar în prima jumătate a acestui an, din cauza temerilor legate de deficitele bugetare şi datoriile publice ale mai multor state din zona euro, precum Grecia, Spania, Portugalia sau Irlanda. Investitorii se tem că problemele financiar/fiscale ale statelor membre ar putea determina guvernele să reducă puternic cheltuielile publice, cenzurând astfel creşterea economică.

În contextul acestei crize de încredere, randamentele cerute de piaţă pentru a împrumuta statele de la aşa-numita periferie a zonei euro au crescut puternic comparativ cu yield-ul obligaţiunilor germane de referinţă, iar liderii UE au creat un fond de 750 miliarde euro ca plasă de siguranţă pentru ţările care ar putea avea probleme.

"Va fi un mediu extrem de dificil pentru aceste economii, care trebuie să încerce să-şi recâştige competitivitatea pe plan intern, în zona euro. BCE se îndreaptă către varianta proprie a programului de lichiditate (derulat de Banca Angliei - n.r.). Asta sugerează că vor intra foarte târziu în cercul băncilor centrale care înăspresc politica monetară", a declarat Osborne.

Moneda euro s-a depreciat marţi pe pieţele asiatice cu 0,3% faţă de dolar, la 1,2504 dolari/euro, dar a crescut cu 5,3% de la minimul ultimilor patru ani, de 1,1877 dolari/euro, atins pe 7 iunie. Cu numai şapte luni în urmă, pe 25 noiembrie, euro se tranzacţiona la maximul anului trecut, de 1,5144 dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici