Moody's a retrogradat Erste, Raiffeisen şi UniCredit Bank Austria şi alte şapte bănci din Germania

Moody's a retrogradat miercuri şapte bănci din Germania şi trei din Austria - Erste, Raiffeisen şi UniCredit Bank Austria, considerate de agenţie vulnerabile la condiţiile dificile de pe unele pieţe din Europa Centrală şi de Est şi la noi şocuri provocate de criza din zona euro.

480 afișări
Imaginea articolului Moody's a retrogradat Erste, Raiffeisen şi UniCredit Bank Austria şi alte şapte bănci din Germania

Moody's a retrogradat Erste, Raiffeisen şi UniCredit Bank Austria şi alte şapte bănci din Germania (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ratingul Erste Group Bank a fost coborât cu două trepte, la "A3", în timp ce calificativele Raiffeisen şi UniCredit Bank Austria au fost reduse cu câte o treaptă, la "A2", respectiv "A3", potrivit unui comunicat transmis miercuri de Moody's.

Erste deţine în România grupul BCR, în timp ce Raiffeisen este prezentă prin Raiffeisen Bank, iar Bank Austria controlează subsidiara românească a UniCredit.

Agenţia a atribuit perspectivă negativă noilor ratinguri ale Erste şi UniCredit Bank Austria, în timp ce calificativul Raiffeisen are perspectivă stabilă.

Perspectiva negativă atribuită Erste reflectă portofoliul mai puţin diversificat al băncii în Europa Centrală şi de Est, grupul fiind mai vulnerabil la evoluţii negative la nivel de piaţă individuală şi la condiţiile operaţionale "adverse şi incerte" din România şi Ungaria, unde grupul are operaţiuni semnificative, se spune în comunicat.

Retrogradarea celor trei bănci austriece reflectă vulnerabilitatea acestora la condiţiile operaţionale dificile de pe unele pieţe cheie din Europa Centrală şi de Est şi Comunitatea Statelor Independente, precum şi riscul ridicat de noi şocuri provocate de criza datoriilor de stat din zona euro, precizează Moody's.

Moody's identifică trei vulnerabilităţi principale ale băncilor austriece.

Astfel, expunerea pe Europa Centrală şi de Est şi Comunitatea Statelor Independente şi incertitudinile ridicate legate de criza din zona euro generează riscuri faţă de calitatea activelor celor trei instituţii de credit.

Totodată, Moody's notează că băncile au rezerve de capital limitate pentru absorbţia unor eventuale pierderi într-o situaţie de stres, fiind astfel vulnerabile la o deteriorare mai severă a calităţii activelor şi alte potenţiale şocuri.

"În timp ce băncile austriece şi-au îmbunătăţit capitalul şi rezervele, capacitatea de absorbţie a pierderilor într-un scenariu advers rămâne sub cea a multor bănci europene", se arată în comunicat.

Un al treilea risc semnalat de Moody's este dependenţa "moderată" de fonduri wholesale, situaţie care nu este neapărat gravă, însă face ca băncile să fie susceptibile la riscul tot mai crescut de posibile "deranjamente" în contextul actual advers şi extrem de incert.

Moody's enumeră totodată mai mulţi factori care au limitat acţiunile negative anunţate miercuri faţă de băncile austriece: francizele puternice ale celor trei instituţii, care generează profituri solide înainte de provizionare, piaţa locală relativ stabilă şi beneficiile derivate din statutul celor trei bănci - Raiffeisen este o bine integrată în sectorul solid al băncilor cooperative austriece, Erste este o parte solidă a industriei băncilor de economii din Austria, iar Bank Austria se bucură de reţeaua extinsă şi accesul la finanţare prin grupul italian UniCredit.

Totodată, Moody's notează, ca factor pozitiv, că cele trei bănci au o expunere directă limitată pe statele de la periferia zonei euro.

Moody's a menţinut sub evaluare pentru retrogradare ratingurile Volksbank, Hypo Tirol Bank şi Investkredit. Deşi afectate de asemenea de situaţia din Europa, aceste bănci sunt evaluate în principal pe chestiuni specifice de la caz la caz.

Agenţia atribuie Austriei ratingul maxim "Aaa", cu perspectivă stabilă.

Agenţia a mai coborât miercuri ratingurile a şapte instituţii de credit din Germania, simultan cu băncile austriece. Cea mai cunoscută dintre acestea este Commerzbank, al cărei calificativ a fost coborât cu o treaptă, la "A3".

Evaluarea Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, va fi încheiată "mai târziu", precizează Moody's.

Ratingurile băncilor germane au fost de asemenea afectate de criza din zona euro. Germania are rating triplu A de la toate cele trei mari agenţii de evaluare financiară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici