Moscova ameninţă UE cu întreruperea livrărilor în cazul revânzării gazului rusesc către Ucraina

Ministrul rus al Energiei Aleksandr Novak a avertizat Europa împotriva oricărei revânzări a gazului rusesc către Ucraina, într-un interviu publicat vineri în presa germană, în aceeaşi zi în care vor fi reluate discuţiile dintre Moscova, Kiev şi Uniunea Europeană.

1317 afișări
Imaginea articolului Moscova ameninţă UE cu întreruperea livrărilor în cazul revânzării gazului rusesc către Ucraina

Moscova ameninţă UE cu întreruperea livrărilor în cazul revânzării gazului rusesc către Ucraina (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Contractele în vigoare nu prevăd exportul către o parte terţă. Sperăm că partenerii noştri europeni vor respecta acordurile pe care le-am încheiat", a declarat ministrul într-un interviu acordat cotidianului german de afaceri Handelsblatt.

"Doar acest lucru poate garanta continuarea livrărilor pentru consumatorii europeni", a precizat el.

Aceste declaraţii au loc în timp ce negocierile dintre ruşi, ucraineni şi europeni pe tema livrărilor de gaz rusesc urmează să se reia în aceeaşi zi la Berlin.

TITLURILE ZILEI

Aceste discuţii trilaterale urmăresc rezolvarea contenciosului între Kiev şi Moscova pe tema gazelor şi garantarea livrărilor către UE, care depinde în proporţie de 30 la sută de Rusia pentru aprovizionarea cu gaz, dintre care jumătate tranzitează Ucraina.

Rusia a întrerupt la jumătatea lui iunie livrările de gaz către Ucraina, care a refuzat creşterea preţului impus de gigantul Gazprom în contextul crizei dintre Kiev şi Moscova, şi care a acumulat, potrivit Rusiei, o datorie de 5,3 miliarde de dolari.

"Suntem pregătiţi să nu cerem această plată imediat. Gruparea ucraineană Naftogaz trebuie să plătească imediat două miliarde de dolari, apoi putem restructura restul datoriei", a adăugat Novak.

Săptămâna trecută, preşedintele rus, Vladimir Putin, şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, au subliniat "importanţa" continuării dialogului pe tema livrărilor de gaz rusesc către Europa, în cadrul unei discuţii prin telefon.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici