Multe hoteluri se vor închide în 2011 pentru că proprietarii nu mai pot susţine pierderile

Mulţi proprietari de hoteluri din România şi-ar putea închide unităţile în 2011, iar oferta de camere ar putea scădea cu peste 10%, în condiţiile în care aceştia nu mai au resurse să susţină pierderile înregistrate din cauza crizei, potrivit directorului firmei Trend Hospitality, Tinu Sebeşanu.

29 afișări
Imaginea articolului Multe hoteluri se vor închide în 2011 pentru că proprietarii nu mai pot susţine pierderile

Multe hoteluri se vor închide în 2011 pentru că proprietarii nu mai pot susţine pierderile (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Este posibil să se mai deschidă hoteluri mici, însă multe unităţi se vor închide în 2011. Oferta de camere pe piaţă va fi mai mică, procentul de scădere ar putea depăşi 10%. Situaţia este mai grea decât anul trecut pentru că hotelierii nu mai au resurse financiare pentru a susţine pierderile pe care le-au înregistrat în ultimul an şi jumătate. Ei au luat în calcul mai multe soluţii de depăşire a crizei, cum ar fi reorganizarea şi refinanţarea, însă acum presiunea din partea băncilor este masivă", a declarat agenţiei MEDIAFAX directorul executiv al firmei de consultanţă Trend Hospitality, Tinu Sebeşanu.

El a adăugat că hotelurile afiliate şi cu un număr mare de camere au ajuns la break-even operaţional (venituri egale cu cheltuielile, sau puţin mai mari), însă în cazul unităţilor mici, situaţia este mai dificilă.

"În cazul hotelurilor mici, neafiliate, lucrurile stau mult mai rău. Mulţi proprietari vor să tranzacţioneze proprietăţi, însă nu sunt cumpărători. Situaţia se aplică la niveul întregii ţări. Din păcate pentru mulţi hotelieri nu mai sunt soluţii. Anul acesta nu a fost nicio tranzacţie semnificativă pe piaţa hotelieră din România. La noi, această piaţă nu a fost niciodată dinamică, cu atât mai mult acum", a spus Sebeşanu.

În opinia lui Sebeşanu, o problemă majoră pentru proiectele hoteliere noi în România o reprezintă blocarea finanţării.

"Proiecte hoteliere noi sunt, unele deja lansate, chiar în faza de autorizaţie de construcţie, însă problema finanţării rămâne majoră. Băncile nu mai au apetit de finanţare pentru hoteluri, le înglobează în segmentul real estate. S-a dovedit că în perioadă de criză, hotelurile performează mai bine deoarece chiar cu un grad de ocupare şi o rată medie mici generează cashflow spre deosebire de alte segmente din imobiliare, unde dacă nu sunt chiriaşi sau cumpărători nu se încasează nimic. Efectul golului care s-a produs din 2009 se va vedea în următorii doi ani, când nu vor mai fi multe proiecte noi pe piaţă. Ce este acum pe piaţă este efectul anterior crizei", a mai spus Sebeşanu.

Firma de consultanţă Trend Hospitality este partenerul strategic în România al grupului hotelier american Wyndham, unul dintre cei mai mari francizori din domeniul turismului, care include branduri precum Howard Johnson, Days Inn, Ramada şi Wyndham.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici