NIS Petrol: Vor fi modificări ale structurii pieţei de carburanţi în România

Directorul general adjunct al companiei Nis Petrol, Ileana Sorina Bălţatu, a declarat că în România mai este loc pe piaţă pentru alţi distribuitori de carburanţi, iar structura pieţei se va modifica.

392 afișări
Imaginea articolului NIS Petrol: Vor fi modificări ale structurii pieţei de carburanţi în România

NIS Petrol: Vor fi modificări ale structurii pieţei de carburanţi în România (Imagine: Publimedia/Shutterstock)

"Vor fi modificări ale structurii pieţei. Să nu uităm că Shell a ieşit de pe piaţă acum câţiva ani. Astfel de mişcări nu sunt excluse. (...) Va fi o reaşezare a companiilor deja prezente, există loc pentru alţi jucători cu servicii şi produse premium. (...) Loc pe piaţă nu mai este decât atunci când nimeni nu mai investeşte", a afirmat Bălţatu marţi, la ZF Power Summit.

NIS Petrol este filiala din România a companiei sârbe NIS, controlată de grupul rus Gaz­prom. Principalii distribuitori de pe piaţa locală sunt OMV/OMV Petrom (din grupul austriac OMV), Rompetrol (Kazahstan), Lukoil (Rusia), MOL (Ungaria) şi ENI (Italia).

TITLURILE ZILEI

"România este foarte importantă pentru că avem rafinăria de la Pancevo (Serbia - n.r.), vrem să fim un jucător mare pe această piaţă. Gradul de motorizare este încă mic în România", a mai spus ea.

NIS Petrol vrea ca până la finele acestui an să îşi dubleze numărul de benzinării în România, iar după 2015 mizează pe o cotă de piaţă de 10%.

"Ne menţinem obiectivul de a avea o cotă de piaţă de 10%, după 2015. Dezvoltarea noastră este corelată cu modernizarea rafinăriei Pancevo şi cu dezvoltarea în alte ţări", a afirmat Bălţatu.

Ea a adăugat că în luna martie compania va deschide trei noi benzinării în România.

În octombrie 2013 reprezentanţii NIS Petrol au anunţat că până la sfârşitul anului 2015 compania vrea să aibă 20-25 de benzinării în Bucureşti şi împrejurimi, dintr-un total de 120 de unităţi pe care vrea să le construiască pe piaţa locală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici