Numărul înmatriculărilor de autoturisme a crescut, în România, cu peste 620.000 într-un an. Creştere semnificativă şi în Capitală

Numărul autoturismelor înmatriculate în România a crescut într-un an cu peste 600.000 de înregistrări, adică cu un procent de 8,5%. La data de 30.06.2018 erau înregistrate 7.941.151 de autovehicule, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Regim Permise şi Înmatriculări (DRPCIV).

1181 afișări
Imaginea articolului Numărul înmatriculărilor de autoturisme a crescut, în România, cu peste 620.000 într-un an. Creştere semnificativă şi în Capitală

Numărul înmatriculărilor în România a crescut cu peste 620.000 într-un an. Creştere semnificativă şi în Capitală

Numărul autovehiculelor înmaticulate în România a crescut într-un an de la 7.319. 496 de înregistrări la 7.941.151, ceea ce reprezintă o creştere de aproximativ 8,5%, potrivit informaţiilor furnizate de DRPCIV, la solicitarea MEDIAFAX.

Practic, în perioada 30 iunie 2017- 30 iunie 2018, numărul înmatriculărilor a crescut cu 621.655 de noi înregistrări.

În ceea ce priveşte Capitala, pe 30 iunie 2017, erau înregistrate 1.282.038 de autovehicule, iar la sfârşitul lunii trecute, respectiv la data de 30.06.2018 erau 1.351.460, potrivit informaţiilor DRPCIV. Procentul de creştere este de peste 5%, iar diferenţa este de aproape 70 de mii de noi maşini înmatriculate.

Capitala, potrivit Insititului Naţional de Statistică, are peste două milioane de locuitori, iar zona urbană funcţională, care include şi localităţile limitrofe, polarizează peste patru milioane de locuitori.

Potrivit primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, principala cauză a traficului din Bucureşti o reprezintă numărul mare de înmatriculări.

„Din orice perspectivă am privi problema traficului, realitatea este una singură. Avem înmatriculate în Bucureşti, 1,274 milioane de autovehicule, plus alte 155.000 înmatriculate în Ilfov. Faţă de finalul anului trecut se înregistrează, în doar 4 luni, o creştere a parcului auto din zona metropolitană Bucureşti de peste 30.000 de unităţi. La acestea se adaugă autovehiculele, deloc puţine, care tranzitează zilnic Bucureştiul, precum şi cele înmatriculate în alte judeţe sau alte ţări ale căror proprietari locuiesc, de fapt, aici”, declara, Gabriela Firea anul trecut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici