Numărul insolvenţelor a crescut de 2,5 ori în octombrie faţă de septembrie. La 9 luni a scăzut cu 10%

Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă a crescut de aproape 2,5 ori în luna octombrie faţă de septembrie, dar la zece luni s-a înregistrat o scădere cu circa 10% a insolvenţelor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

142 afișări
Imaginea articolului Numărul insolvenţelor a crescut de 2,5 ori în octombrie faţă de septembrie. La 9 luni a scăzut cu 10%

Numărul insolvenţelor a crescut de 2,5 ori în octombrie faţă de septembrie. La 9 luni a scăzut cu 10% (Imagine: Mediafax Foto)

Astfel, în luna octombrie un număr de 1.783 de firme au ajuns în situaţia de a nu-şi mai putea plăti datoriile, faţă de 719 în septembrie. În total, de la începutul anului, numărul firmelor intrate în insolvenţă a ajuns la 15.767, comparativ cu 17.484 în perioada similară din 2010.

Cele mai multe firme care au apelat la procedura insolvenţei au fost în continuare cele din domeniul comerţului, urmate de cele din sectorul construcţiilor şi de cele din industria prelucrătoare.

Distribuţia pe zone poziţionează Bucureştiul pe primul loc după numărul firmelor în incapacitate de plată în primele zece luni, cu 1.610 firme, urmat de Dolj - 1.049 şi Constanţa - 994. În luna octombrie, cele mai multe firme care au intrat în insolvenţă au fost din Constanţa - 146, Argeş - 134 şi Bucureşti - 126.

În aceeaşi perioadă ,17.928 de firme şi-au suspendat activitatea, în scădere cu 71,06%, de la 61.941 în intervalul ianuarie-octombrie 2010.

În perioada analizată au fost înmatriculate 113.346 de firme noi, faţă de 102.145 în intervalul similar din 2010. Cele mai multe firme înfiinţate au vizat sectorul comerţului cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, cu 30.774 societăţi, şi cel al agriculturii, silviculturii şi pescuitului - 19.405 firme. Numărul firmelor înfiinţate în sectorul comerţului este însă cu 2% sub cel din acelaşi interval din 2010, iar al celor din agricultură cu 3% mai mare.

Cea mai spectaculoasă creştere a numărului de înmatriculări de firme în acest an s-a remarcat în sectorul intermedierilor financiare şi asigurărilor, cu un avans de 73%, de la 1.183 la 2.045. De asemenea, a crescut faţă de 2010 şi numărul firmelor înfiinţate în domeniul construcţiilor, de la 6.891 la 10.621 de firme, reprezentând o apreciere de 54%.

La polul opus, cea mai mare scădere a înmatriculărilor s-a înregistrat în sectorul activităţi ale gospodăriilor private în calitate de angajator de personal casnic, activităţi ale gospodăriilor private de producere de bunuri şi servicii destinate consumului propriu, unde au fost înfiinţate cu 28% mai puţine firme decât în 2010.

În România erau înregistrate la sfârşitul lunii octombrie 939.241 de firme.

Anul trecut numărul insolvenţelor a ajuns la 21.692, puţin peste nivelul înregistrat în 2009, când 19.894 de companii au intrat în incapacitate de plată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici