Oamenii de afaceri vor guvern tehnocrat, dar nu-şi pun mari speranţe în el

Guvernul Boc a luat şi măsuri bune, însă multe dintre ele au venit prea târziu şi nu au fost comunicate bine, iar demisia lui va detensiona situaţia politică şi socială din ţară, cred oamenii de afaceri, care văd ca soluţie un guvern de tehocraţi sau măcar unul condus de un premier tehnocrat.

695 afișări
Imaginea articolului Oamenii de afaceri vor guvern tehnocrat, dar nu-şi pun mari speranţe în el

Oamenii de afaceri vor guvern tehnocrat, dar nu-şi pun mari speranţe în el (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Dan Şucu, proprietarul grupului Mobexpert, spune că Guvernul Boc a făcut destul de multe lucruri bune, dar le-a făcut incomplet şi întotdeauna târziu. El a completat că Guvernul nu a luat măsurile din proprie iniţiativă, ci la presiunea Fondului Monetar Internaţional.

Şucu vede Cabinetul Boc ca pe nişte naufragiaţi care au reuşit în final să umfle barca de salvare, dar care apoi nu şi-au mai dat seama unde este ţărmul.

"Indiferent dacă viitorul guvern va fi tehnocrat sau politic, va fi tot ca Guvernul Boc, pentru că preşedintele nu va accepta niciodată un alt guvern decât unul vasal punctului său de vedere", a mai spus proprietarul Mobexpert.

Josef Goschy, proprietarul lanţului hotelier Unita Turism, crede în schimb că singura şansă pentru dezvoltarea economiei este numirea unui tehnocrat. "Nu avem în momentul de faţă niciun politician care să poată conduce guvernul", a afirmat el.

Omul de afaceri susţine însă că nu schimbarea premierului este suficientă pentru dezgheţarea economiei, ci stimularea economiei, care stă în puterea băncilor. "Soluţia ar fi fost ca guvernul să rămână aşa până la toamnă, iar băncile să înceapă să dea credite către firme, pentru ca acestea să poată face investiţii şi să stimuleze astfel consumul", a mai spus Goschy.

Un alt proprietar de lanţ hotelier, Radu Enache (Continental) crede că demisia lui Emil Boc este târzie, dar că ea ar trebui să fie urmată de alegeri anticipate.

"Boc a fost obligat să ia nişte măsuri care trebuiau luate cu cel puţin două guverne în urmă. Cea mai mare problemă a Guvernului Boc a fost că a luat măsuri de austeritate fără să ia şi contramăsuri care să ţină economia în funcţiune. Dacă ai tăiat salariile şi pensiile, nu trebuie să măreşti TVA la toate categoriile", a spus Enache.

Demisia Guvernului este un prim pas spre conciliere politică, crede Constantin Tampiza, fost director general al Lukoil România şi actualul reprezentant în România al lui Vagit Alekperov, preşedintele grupului petrolier rus Lukoil.

"Aş vrea un guvern care să fie susţinut de toate partidele. Toată clasa politică trebuie să îşi asume responsabilitatea de a scoate România din criză. Trebuie să strângem cureaua, criza economică nu s-a terminat. Măsurile nepopulare luate de acest executiv ar fi afectat imaginea oricărui guvern. Astfel de măsuri au fost luate şi în alte state europene. Dacă PSD şi PNL ar fi fost în locul acestui guvern ar fi luate aceleaşi măsuri, nici nu mă îndoiesc de asta. Orice guvern în această perioadă de criză era sortit sa fie sacrificat", a afirmat Tampiza.

Directorul de dezvoltare al FAN Courier, Adrian Mihai, consideră că un nou guvern trebuie să fie compus din tehnocraţi şi trebuie format rapid, pentru a nu destabiliza mediul de afaceri.

"Pentru perioada următoare ar trebui un guvern de tehnocraţi care să ducă ţara mai departe până la alegeri, când vom vedea ce se mai întâlmplă, în funcţie de cine iese. Cred că un guvern de tehnocraţi va detensiona situaţia policita şi socială din ţară. Dacă se va pune rapid un prim-ministru şi va forma cabinetul, nu vor fi probleme, dar dacă se va ajunge să se tergiverseze, atunci mediul de afaceri va avea de suferit", a spus Mihai.

El a afirmat că guvernarea Boc a avut performanţe în ceea ce priveşte macroeconomia, dar nu a ştiut să comunice.

"Mi s-a părut o guvernare macroeconomică bună, pe cifre, cu un deficit bun. Boc s-a încadrat în ţinte care păreau de neatins la începutul anului. Din punct de vedere al comunicării, a stat mai prost şi lucrul acesta l-a costat. Chiar unii miniştri au probleme de comunicare şi cred că asta l-a tras în jos", a adaugat Mihai.

Vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Ion Lixandru, nu crede ca demisia lui Emil Boc va destabiliza mediul de afaceri şi spune că nu trebuie schimbat întregul cabinet, ci doar miniştrii care nu au performanţe.

El este de părere că noul guvern ar trebui să fie format din tehnocraţi, dar acest lucru nu este suficient pentru a provoca o schimbare a ţării la nivel general.

"Aşteptarea mea şi a celorlaţi este că ar trebui să vină un om care se pricepe la ceva, şi ar fi bine să se priceapă la economie. Mă bucur că a picat Guvernul, care, deşi a luat unele măsuri, nu a vizat economia reală, iar cei care produc ceva în ţara asta nu au fost încurajaţi", a declarat Constantin Toma, proprietarul grupului Romet din Buzău.

El a afirmat că în actualul context economic este nevoie de lideri politici specialişti în economie, calitate care nu poate fi suplinită de consilieri.

Toma a mai spus că se aşteaptă ca următorul cabinet să fie un amestec de specialişti şi politicieni, pentru a avea susţinere în Parlament.

"Sper ca deciziile politice să fie luate independent de activitatea administrativă a ministerelor. Cred că următorul guvern va fi tot unul politic, dar deciziile vor fi mai mult tehnice", a spus Cristian Erbaşu, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC).

Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), afirmă că mediul de afaceri îşi face contractele indiferent de cine este la guvernare şi că va colabora cu orice guvern.

"Orice guvern însă trebuie să guverneze cu faţa la economie, altfel are surprize neplăcute. Mesajul nostru este: atenţie cum guvernaţi astfel încât economia să poată să producă cât mai mult. Nu ne pronunţăm în ceea ce priveşte structura viitorului guvern, dacă este mai bine să fie tehnocrat sau politic, dar ne dorim un Guvern responsabil, pentru că sunt de luat decizii care nu sunt simple. Mediul de afaceri lucrează cu termeni de livrare, care nu se schimbă după Guvern, aşadar demisia Guvernului nu va disturba mediul de afaceri", a mai spus Pârvan.

Biroul Permanent Naţional al PDL a decis luni să susţină desemnarea unui premier tehnocrat, după demisia Cabinetului Boc, au declarat pentru MEDIAFAX surse din partid.

Premierul Emil Boc i-a anunţat luni pe miniştri că a decis să depună mandatul Guvernului. Preşedintele Traian Băsescu a luat act de demisia lui Emil Boc din funcţia de prim-ministru şi a semnat decretul de numire a lui Cătălin Marian Predoiu ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern.

(Material de Departamentul Economic, economic@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici