Obama ar putea sprijini Franţa şi Italia privind soluţionarea crizei, în opoziţie cu Germania

Preşedintele SUA, Barack Obama, ar putea "renunţa la mănuşi" în relaţia cu Europa după ce a câştigat un nou mandat şi să solicite un sprijin puternic pentru ţările cu probleme, care să ducă la rezolvarea mai rapidă a crizei din UE, alăturându-se astfel Franţei şi Italiei în disputa cu Germania.

616 afișări
Imaginea articolului Obama ar putea sprijini Franţa şi Italia privind soluţionarea crizei, în opoziţie cu Germania

Francois Hollande, Barack Obama (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Victoria lui Obama în alegerile din SUA va avea trei efecte pentru zona euro, niciunul dintre acestea bun, scrie bancherul David Marsh într-un comentariu pentru portalul MarketWatch.

În primul rând, după luni în care Obama şi echipa sa au transmis clar că vor ca Grecia să rămână în zona euro, pentru ca alegerile din SUA să nu fie afectate de acutizarea crizei financiare, preşedintele american are acum mai multă libertate să vorbească despre problemele Europei.

"Dacă Obama decide să renunţe la mănuşi în relaţia cu Bătrânul Continent, s-ar putea ajunge la schimburi dure, mai ales cu Berlinul", scrie Marsh.

Obama se va poziţiona probabil mai deschis de partea Franţei şi Italiei şi împotriva intransigenţei Germaniei în privinţa susţinerii Greciei şi altor ţări lovite de probleme financiare.

În mod semnificativ, cea mai răsunătoare aprobare pentru realegerea lui Obama a venit din partea preşedintelui francez, Francois Hollande, care vede SUA drept aliat în campania împotriva austerităţii promovate de Germania.

În al doilea rând, încheierea alegerilor ar putea aduce la nivel internaţional mai mult optimism privind economia SUA, dacă politicienii americani reuşesc să se pună de acord asupra unor măsuri care să evite activarea automată, la începutul anului următor, a unor reduceri de cheltuieli şi majorări de taxe.

Îmbunătăţirea percepţiei privind SUA coincide cu înrăutăţirea informaţiilor venite din Europa. Diferenţa de creştere economică dintre SUA şi zona euro ar putea ajunge la trei puncte procentuale anul următor, nivel maxim de la introducerea euro. Efectul ar putea fi deprecierea euro, veste bună pentru statele cu datorii din sudul Europei, dar proastă pentru Germania şi alte state creditoare, susţine bancherul

Al treilea efect evidenţiat de Marsh este că Germania va deveni, în pofida presiunilor mai mari, tot mai reticentă să accepte o relaxare a austerităţii impuse statelor cu probleme, precum Grecia sau Spania. Încăpăţânarea Germaniei va fi alimentată şi de apropierea alegerilor federale, programate anul următor.

Unul dintre motivele importante pentru care nu funcţionează programul de achiziţii de obligaţiuni al Băncii Centrale Europene (BCE), destinat să ajute statele cu dificultăţi de finanţare, este opinia negativă a Bundesbank, banca centrală a Germaniei. Se poate chiar ca cea mai mare parte a impactului pozitiv asupra randamentelor obligaţiunilor unor ţări ca Spania să fi fost deja înregistrat.

După cum a afirmat filozoful francez Voltaire despre Sfântul Imperiu Roman - "nici sfânt, nici roman, nici imperiu"-, viitorii istorici ar putea spune că programul de Tranzacţii Monetare Directe al BCE, care vizează achiziţii de obligaţiuni suverane, nu a fost nici direct, nici monetar şi nici tranzacţie, comentează Marsh.

Pornirea programului durează şi reflectă contradicţia condiţionalităţii impuse unor ţări ca Spania pentru măsuri dure de austeritate, fără ca acestea să ştie măcar ce primesc în schimb.

Problema cu programul de achiziţii de obligaţiuni este că, odată început, va fi foarte dificil de oprit, apreciază Marsh. Cu cât este amânată mai mult implementarea, cu atât va întâmpina o opoziţie mai puternică pe pieţele financiare. De asemenea, cu atât mai mare va fi reticenţa de a deschide o cutie a Pandorei, care poate fi închisă doar cu mare dificultate.

Toată această situaţie este complicată de eşecul creditorilor internaţionali de a ajunge la un acord asupra unui mod de a reduce îndatorarea Greciei, încă prea ridicată. Statul elen este aproape de a intra în default pe o datorie de 5 miliarde de euro din cauza neînţelegerilor creditorilor şi a întârzierii următoarei tranşe a împrumuturilor externe.

La începutul acestui an, Grecia a beneficiat de cea mai mare restructurare de datorie suverană din istorie. Ştergerea a 100 de miliarde de euro din datoria ţării nu a rezolvat problema, întrucât austeritatea care a însoţit-o, aşa cum au afirmat mulţi economişti, nu a făcut decât să agraveze situaţia.

Acest deznodământ dezastruos a fost înregistrat sub patronajul FMI, notează Marsh, ceea ce va face mult mai puţin probabilă o implicare a Fondului în noi pachete de ajutor financiar, pentru Grecia sau alte ţări, precum Spania.

Pe o poziţie mai puternică după alegeri, Obama se va alătura probabil liderilor marilor economii emergente, precum Brazilia, China şi India, care declară că Europa trebuie să-şi rezolve singură problemele. Asta nu poate însemna decât mai mulţi bani de la Germania.

Rămâne de văzut care va fi reacţia la noua politică americană în Germania, unde Merkel se pregăteşte pentru propriile alegeri anul următor, încheie Marsh.

David Marsh a lucrat peste 20 de ani ca reporter în Europa pentru agenţii de presă şi ziare, precum Reuters şi Financial Times, după care a trecut în sectorul de investment banking. În prezent este membru în conducerea mai multor organizaţii şi firme de consultanţă. Comentariile lui Marsh pentru MarketWatch sunt publicate şi de cotidianul german de business Handelsblatt.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici