Oferta Nuclearelectrica începe luni. Câte fonduri poate atrage compania prin această operaţiune

Oferta pentru listarea Nuclearelectrica la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) va începe luni, 9 septembrie, şi se va încheia pe 20 septembrie, operaţiune prin care compania deţinută de stat poate atrage fonduri nete de 272,8 - 369,3 milioane lei.

694 afișări
Imaginea articolului Oferta Nuclearelectrica începe luni. Câte fonduri poate atrage compania prin această operaţiune

Oferta Nuclearelectrica începe luni. Câte fonduri poate atrage compania prin această operaţiune (Imagine: Gabriel Petrescu/ Mediafax Foto)

"Fondurile nete care vor fi obţinute din oferta primară (sunt - n.r.) între 272,83 milioane lei (61,7 milioane euro - n.r.) şi 369,29 milioane lei (83,5 milioane euro - n.r.) (în funcţie de preţul ofertei, dacă toate acţiunile oferite sunt vândute", se arată în prospectul de ofertă aprobat, luni, de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

În cadrul ofertei, Nuclearelectrica vrea să vândă 25,3 milioane de acţiuni noi, reprezentând 10% din capitalul social, la preţuri cuprinse între 11,2 lei/titlu şi 15 lei/titlu.

Acţiunile sunt scoase la vânzare la un preţ aproape la jumătate faţă de cât sunt înregistrate în activul net al Fondului Proprietatea, care deţine 9,73% din titlurile Nuclearelectrica.

Dacă toate acţiunile vor fi vândute la preţul minim cerut, iar micii investitori vor cumpăra titlurile acordate lor la discountul de 8%, oferta ar urma să fie de aproape 282 milioane lei (aproape 64 milioane euro). Dacă va fi stabilit preţul maxim, de 15 lei, şi micii investitori vor avea acelaşi discount, de 8%, oferta va depăşi 377 milioane lei (85 milioane euro).

"În cazul închiderii cu succes a ofertei, Nuclearelectrica va încasa integral preţul acţiunilor oferite. Fondurile obţinute vor fi utilizate de către emitent, cu prioritate, pentru finaţarea proiectelor de investiţii necesare pentru unităţile 1 şi 2 CNE Cernavodă pentru menţinerea activului productiv la cel mai înalt nivel tehnologic. Se are în vedere direcţionarea fondurilor obţinute pentru finanţarea proiectului de investiţii «Instalaţie de detritiere a apei grele», proiect care va aduce beneficii pe termen lung prin reducerea perioadelor de oprire planificată, prin îmbunătăţirea condiţiilor radiologice în timpul activităţilor de mentenanţă şi respectiv prin valorificarea tritiului extras", se mai arată în prospect.

Cheltuielile totale suportate pentru derularea ofertei sunt între 9 milioane lei şi 10 milioane lei şi vor fi suportate integral de Nuclearelectrica.

În luna iunie ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă, afirma că Executivul speră să obţină 300-350 milioane lei prin oferta de vânzare pe bursă a 10% din acţiunile Nuclearelectrica.

În urma ofertei, participaţia statului va scădea de la 90,27% la 81,28% din acţiuni (dacă Fondul Proprietatea va participa la majorarea de capital), sau la 82,07% (dacă FP nu va participa la suplimentarea capitalului).

Dacă Fondul Proprietatea va cumpăra acţiunile ce îi revin în baza dreptului de preferinţă va rămâne cu 9,73%, iar dacă nu va subscrie la ofertă va mai avea 8,84% din acţiuni.

Oferta este structurată în trei tranşe, dintre care cea mai mare (85% din acţiuni) este detinată investitorilor instituţionali şi în funcţie de subscrierile de pe aceasta va fi determinat şi preţul la care vor fi vândute acţiunile. Investitorii instituţionali vor putea subscrie la orice preţ din intervalul 11,2 şi 15 lei/titlu.

Preţurile la care vor fi vândute acţiunile pentru fiecare tranşă vor fi stabilite luni, 23 septembrie, în prima zi lucrătoare după expirarea ofertei, pe baza tuturor subscrierilor valide înregistrate în tranşa investitorilor instituţionali.

Diferenţa de 15% din acţiunile scoase la vânzare este împărţită micilor investitori, respectiv 10% vor fi pentru investitorii care subscriu între 100 şi 15.000 de acţiuni (tranşa mică), iar 5% vor fi pentru investitorii de ratil cu subscrieri peste 15.000 de titluri (tranşa mare).

Spre deosebire de instituţionali, micii investitori, inclusiv salariaţii companiei, vor putea plasa ordinele de subscriere la preţul maxim, de 15 lei/acţiune, la fel cum a fost şi în oferta secundară derulată în luna aprilie la Transgaz.

Investitorii care vor subscrie pe tranşa mică vor beneficia de un discount de 8% dacă plasează ordinele în primele trei zile ale ofertei, urmând ca din a patra zi a ofertei reducerea să fie de doar 3%.

Investitorii de retail care vor subscrie pe tranşa mare vor plăti acelaşi preţ cu cel stabilit în cazul investitorilor instituţionali.

O noutate în oferta Nuclearelectrica este că investitorii instituţionali îşi vor putea retrage subscrierile în perioada ofertei, în timp ce ordinele plasate de investitorii de retail nu pot fi revocate.

Dacă oferta va fi suprasubscrisă, alocarea se va face în funcţie de mai multe criterii calitative printre care feedback de calitate în timpul procesului de premarketing, ordinea cronologică a subscrierilor, acordând prioritate subscrierilor efectuate în primele zile ale ofertei, dar şi având în vedere orizontul investiţional al investitorilor, subscrierile efectuate la un preţ cât mai apropiat de cel mai mare pret dintre cele la care se puteau plasa ordinele.

Alte criterii sunt volumul de acţiuni subscrise, dacă investitorii sunt interesaţi de sectorul energetic şi/sau de investiţii în Europa Centrală şi de Est, precum şi alte criterii care permit "constituirea unei baze de investitori de o înaltă calitate şi o evoluţie pozitivă a preţului de piaţa secundară", precum şi "natura şi durata relaţiilor investiţionale între investitori şi membrii sindicatului".

Listarea Nuclearelectrica este intermediată de consorţiul format din firmele de brokeraj Swiss Capital şi BT Securities. Oferta va fi considerată închisă cu succes dacă toate acţiunile vor fi vândute şi compania va fi listată.

"În cazul în care oferta nu este subscrisă 100% investitorilor li se vor rambursa sumele plătite, în termen de 5 zile lucrătoare de la închiderea ofertei primare, prin transfer bancar în contul specificat de fiecare investitor în formularul de subscriere", se arată în prospect.

Înainte de listarea la Bursă, Nuclearelectrica va emite acţiuni noi, pentru majorarea capitalului cu 11,077%, din care 10% vor fi vândute la bursă, iar 1,077% vor putea fi cumpărate de Fondul Proprietatea, în baza dreptului de preferinţă.

Acţiunile vândute în ofertă vor avea ataşate drepturi de alocare, astfel că investitorii vor putea beneficia de titlurile cumpărate chiar înainte ca acestea să le fie transferate în conturi. Drepturile de alocare vor fi listate la Bursa de Valori Bucureşti, la fel cum a fost şi în cazul ofertei derulată în 2007 de Transgaz (TGN).

Fondul Proprietatea nu va vinde drepturile de alocare aferente acţiunilor pe care le va cumpăra.

În prospect se menţionează că Ministerul Economiei şi Fondul Proprietatea nu vor vinde total sau parţial din participaţiile deţinute la companie timp de şase luni de la listarea Nuclearelectrica la Bursă.

După trecerea celor şase luni, este posibil ca statul să solicite o majorare de capital de 194,3 milioane lei, suma reprezentând alocaţiile bugetare din perioada 2006 - 2009, potrivit prospectului.

În această situaţie, ceilaţi acţionari ar fi nevoiţi fie să participe noi bani noi la majorarea de capital pentru a-şi păstra participaţiile.

În primele şase luni, Nucearelectrica a înregistrat o cifră de afaceri de 930,5 milioane lei (212 milioane euro), în creştere cu 20% faţă de perioada similară a anului trecut, şi un profit net de 213,2 milioane lei (48,5 milioane euro), de la pierderi de 33,7 milioane lei (7,6 milioane euro) din prima jumătate a anului trecut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici