Omnilogic va distribui produsele ZTE în România, Serbia, Croaţia, Slovenia, Bulgaria şi R. Moldova

Omnilogic a semnat cu ZTE un contract prin care va distribui echipamentele telecom produse de compania din China în România, Serbia, Croaţia, Slovenia, Bulgaria şi Republica Moldova, a anunţat distribuitorul român de servicii IT.

410 afișări
Imaginea articolului Omnilogic va distribui produsele ZTE în România, Serbia, Croaţia, Slovenia, Bulgaria şi R. Moldova

Omnilogic va distribui produsele ZTE în România, Serbia, Croaţia, Slovenia, Bulgaria şi R. Moldova (Imagine: Alexandru Moise/Mediafax Foto)

"Omnilogic anunţă încheierea contractului de distribuţie cu ZTE Corporation, unul dintre cei mai mari producatori mondiali de echipamente de telecomunicaţii şi solutii de networking. Prin acest contract, Omnilogic a devenit astfel distribuitorul regional pentru ZTE Corporation în România, Serbia, Croaţia, Slovenia, Bulgaria şi Republica Moldova", se arată într-un comunicat al Omnilogic remis MEDIAFAX.

ZTE Corporation a fost înfiinţat în 1985, la Shenzhen, şi derulează în prezent activităţi în peste 160 de ţări, fiind cel mai mare operator chinez de telecomunicaţii listat la bursa din Hong Kong şi la cea din Shenzhen.

TITLURILE ZILEI

Compania chineză produce echipamente pentru reţele de telecomunicaţii fixe, mobile, pentru reţele optice şi de date, precum şi pentru reţele inteligente şi de ultimă generaţie.

"Omnilogic a adăugat un brand strategic în portofoliul său (...). Omnilogic va lansa, începând cu 1 august, programe customizate dedicate canalului de vânzări cu un set de iniţiative care se vor adresa atât partenerilor tradiţionali din zona business-ului mic şi mijlociu, cât şi marilor integratori de sisteme", a declarat directorul general al Omnilogic, Gabriel Marin.

În România, ZTE a deschis de curând la Timisoara un centru de servicii pentru monitorizarea reţelelor telecom din 23 de state membre si non-membre ale Uniunii Europene.

Acest centru este deja operational şi este deservit de aproximativ 250 de angajaţi.

Înfiinţată în 1992, Omnilogic este un important distribuitor IT&C din România şi regiunea Adriatică.

Cu afaceri de 160,54 milioane de lei în 2013, compania este specializată în vânzarea de produse complexe IT&C şi în furnizarea, începând in 2008, de servicii de tip cloud cum ar fi IaaS (Infrastructure-as-a-Service), SaaS (Software-as-a-Service) şi AaaS (Applications-as-a-Service), toate livrate din propriu centru de date dedicat situat în cadrul sediului său central din Otopeni.

În ultimii ani, compaia a realizat mai multe proiecte IT&C finanţate de la bugetul de stat, cel mai cunoscut fiind portalul eRomania, pe care statul a plătit circa 12 milioane de euro.

În luna martie a acestui an, directorul general al ZTE România, Lorian Vintilă, a afirmat că preşedintele ZTE Corporation, Shi Lirong, i-a propus vicepremierului Liviu Dragnea înfiinţarea unui joint-venture pentru un proiect de cloud computing, iar acesta, la rândul său, a invitat compania chineză să dezvolte în România un centru european de interconectare a reţelelor telecom.

"În viitorul joint-venture va fi prezent ZTE şi o firmă din România, de stat sau privată. Acest proiect, dacă se va concretiza, se va derula în viitorul parc tehnologic din România destinat firmelor chineze, unde ZTE a fost invitată să participe. La rândul său, vicepremierul Liviu Dragnea i-a propus şefului ZTE Corporation înfiinţarea în România a unui centru european de interconectare a reţelelor de telecomunicaţii, similar celui din Frankfurt, cel mai important din Europa, unde sunt conectaţi toţi operatorii de profil", a afirmat şeful ZTE România, Lorian Vintilă, prezent la un eveniment de specialitate desfăşurat în data de 27 martie.

El a precizat că propunerile discutate în China de preşedintele ZTE Corporation şi vicepremierul Liviu Dragnea pot fi puse în practică numai cu respectarea legislaţiei României.

Prin cloud computing se înţelege o reţea de calcul de date bazată pe o infrastructură virtuală, invizibilă utilizatorului. Ea poate fi localizată oriunde pe glob, poate fi utilizată prin intermediul unui aplicaţii de acces la Internet (browser web) fără a instala nici un alt program.

Vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a efectuat o vizitat de lucru în China în perioada 20-26 martie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici