OMV Petrom reduce numărul de salariaţi: Nu este un obiectiv numeric, ci unul calitativ

OMV Petrom, a doua companie din România, ia în calcul posibile restructurări atât de proiecte, cât şi de număr de salariaţi, pentru a face faţă vremurilor volatile care afectează toată industria de petrol şi gaze din lume, informează Ziarul Financiar.

7758 afișări
Imaginea articolului OMV Petrom reduce numărul de salariaţi: Nu este un obiectiv numeric, ci unul calitativ

OMV Petrom reduce numărul de salariaţi: Nu este un obiectiv numeric, ci unul calitativ (Imagine: Gabriel Petrescu / Mediafax Foto)

"Având în vedere evoluţiile pieţei, acest proces de analiză a proiectelor este continuu şi ar putea duce, printre alte măsuri avute în vedere, şi la reducerea numărului de salariaţi. Însă nu se poate vorbi de un obiectiv numeric, ci de unul calitativ, respectiv re­zilienţa companiei într-un mediu de piaţă nefavorabil, men­ţi­nând totodată deschise opţiunile pentru revenire, în cazul îm­bu­nă­tăţirii contextului de preţ", au declarat pentru ZF repre­zen­tanţii OMV Petrom.

La finalul lunii septembrie 2015, compania avea 16.200 de angajaţi.

Joi, 18 februarie, OMV Petrom îşi va anunţa rezultatele financiare pe tot anul trecut, care ar putea aduce compania pe pierderi pen­tru prima dată de la privatizarea din 2004.

Nici acţionarul majoritar al Petrom, grupul austriac OMV, nu are o viaţă mai bună, în contextul căderii sectorului petrolier. OMV a anunţat vineri că va scoate la vânzare reţeaua de benzinării deţinută în Turcia, Petrol Ofisi, unde era cel mai mare jucător.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici