Opinie Cristian Hostiuc, ZF - Carcalacii din fişierele multinaţionalelor: hrăniţi şi toleraţi cu bună ştiinţă pentru a aduce şi a proteja afaceri de sute şi miliarde de euro

 Oricât am vrea să credem, România primului deceniu după 1990 nu avea resursele necesare, financiare, tehnologice şi de „know-how” pentru a schimba economia românească, aşa cum au făcut-o investiţiile străine. Dacă România a avut creştere economică din 2000 încoace, o bună parte din acest plus s-a datorat celor 70 mld. de euro din investiţiile străine.

Multinaţionalele, ca să definim aşa companiile străine, au schimbat multe din companiile pe care le-au cumpărat în procesul de privatizare, au adus finanţare în condiţiile în care pieţele de împrumuturi erau închise pentru România, au antrenat echipe întregi de români cu noile tehnologii pentru că România rămăsese cu 20 de ani în urmă, au angajat oameni tineri în job-uri ale prezentului, au creat generaţii întregi de manageri români foarte buni, au deschis pieţele externe pentru România şi companii româneşti care au devenit furnizori externi, au permis ca produsele „made in Romania” să intre în circuitul mondial (În anul 2000 exporturile României erau de 8 mld. dolari, iar acum depăşesc 50 mld. euro/an).

Dar pentru acest lucru, într-un fel sau altul, şi-au luat partea sau tainul. Au primit adevărate rente economice în România, au primit controlul unor sectoare întregi, au putut să îşi vândă produsele pe piaţa românească la preţuri occidentale, dacă nu chiar mai mari, în condiţiile în care salariul aici este de patru ori mai mic decât în Occident, au înzestrat instituţiile publice cu echipamentele lor care zăceau prin magazii, dar la preţuri de top, au primit liber de aterizare în toate birourile guvernamentale ca să îşi rezolve problemele care apar pe parcursul derulării activităţii economice.

Lobby-ul multinaţionalelor se face oficial, diplomatic, prin organizaţii de top, prin ambasadori, prin miniştri străini care trec pe la Bucureşti, câteodată doar pentru a pune pe masă rezolvarea unei probleme. În cazul companiilor româneşti şi a antreprenorilor români, acest lobby se cheamă trafic de influenţă şi se pedepseşte. Diferenţa este că multinaţionalele îşi rezolvă problemele fiscale din resurse umane sau de mediu într-un mod public, poate de multe ori chiar în favoarea economiei româneşti în ansamblu, transparent, în timp ce companiile româneşti nefiind unite şi fără a avea organizaţii puternice încearcă să rezolve lucrurile pe la colţuri, în şoaptă şi individual. Din acest motiv ajung la DNA.

Citeşte continuarea materialului pe www.zf.ro