Opinie Sorin Pâslaru, ZF - Al doilea plan Valev: Ruşii ne voiau o ţară agrară, austriecii ne vor acum o sursă de energie

Romgaz a anunţat ieri că a descoperit într-un perimetru din Marea Neagră pe care-l exploatează împreună cu Lukoil 30 miliarde metri cubi de gaz, care ar ajunge pentru consumul României pe timp de 3 ani. OMV-Petrom la rândul său, împreună cu Exxon, este pe cale să înceapă producţia pentru zăcăminte de gaz în cantitate de zeci de miliarde de metri cubi, aflate în Marea Neagră.

1158 afișări
Imaginea articolului Opinie Sorin Pâslaru, ZF - Al doilea plan Valev: Ruşii ne voiau o ţară agrară, austriecii ne vor acum o sursă de energie

Opinie Sorin Pâslaru, ZF - Al doilea plan Valev: Ruşii ne voiau o ţară agrară, austriecii ne vor acum o sursă de energie

România este deja însă din acest an auto-suficientă la consumul de gaze naturale. Din mai 2015 nu mai importăm niciun metru cub de gaze din Federaţia Rusă. Astfel, spre deosebire de Polonia, Bulgaria, Ungaria sau Cehia, România este singura ţară din Europa Centrală şi de Est care nu mai depinde de importul de gaz din Rusia.

Am devenit independenţi energetic şi este tot mai sigur că rezervele descoperite în Marea Neagră ne vor asigura o situaţie extrem de favorabilă în perioada următoare din punctul de vedere al resurselor naturale.

Întrebarea însă este la ce ne folosesc aceste resurse naturale? La ce ne foloseşte gazul descoperit în Marea Neagră când industria chimică românească este în degringoladă?

Fără ca nimeni să se sesizeze şi fără să existe o strategie, Transgaz a dat drumul la un proiect prin care urmează ca gazul din Marea Neagră, pe care îl vor extrage OMV şi Exxon, să plece direct în Austria. Este vorba de o conductă care se va construi de la ţărmul Mării Negre până în apropiere de Giurgiu, de unde va merge mai departe prin sudul României şi Ungaria către Austria.

Citeşte continuarea materialului pe www.zf.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici