Orange şi Vodafone, obligate să verse la buget câte 6,4 milioane euro în 30 zile, altfel licenţa e anulată

Companiile Orange România şi Vodafone România sunt obligate să verse la bugetul de stat câte 6,4 milioane euro în maximum o lună, în caz contrar urmând ca decizia autorităţilor de prelungire a licenţelor de telefonie mobilă să fie anulată.

1527 afișări
Imaginea articolului Orange şi Vodafone, obligate să verse la buget câte 6,4 milioane euro în 30 zile, altfel licenţa e anulată

Orange şi Vodafone, obligate să verse la buget câte 6,4 milioane euro în 30 zile, altfel licenţa e anulată (Imagine: Shutterstock)

Perioada de valabilitate a licenţelor de telefonie mobilă pentru cele două companii a fost prelungită pentru un an, până la 31 decembrie 2012, interval în care Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii va organiza licitaţia pentru frecvenţele radio disponibile. Taxa de prelungire a licenţelor a fost stabilită de Guvern la 6,4 milioane euro pentru fiecare operator.

Guvernul a decis însă totodată să impună şi un termen maxim de o lună pentru achitarea taxei de licenţă aferentă anului viitor, sub sancţiunea anulării deciziei de prelungire a licenţelor în caz de neplată.

"În termen de 30 zile de la data prelungirii licenţelor de utilizare a frecvenţelor radio, beneficiarii măsurii vor transmite Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii o copie a dovezii achitării sumei. Nerespectarea acestei prevederi atrage sancţiunea revocării măsurii de prelungire a perioadei de valabilitate a licenţelor de utilizare a frecvenţelor radio", a decis Guvernul prin hotărâre.

Conform deciziei Executivului, contravaloarea taxei de licenţă aferentă anului viitor va fi vărsată la bugetul de stat.

Autoritatea de Reglementare în comunicaţii va organiza anul viitor prima licitaţie pentru frecvenţele radio disponibile din benzile de 900 şi 1.800 MHz, utilizate în prezent de Orange, Vodafone şi Cosmote, asigurând astfel posibilitatea intrării unor noi competitori pe piaţa de telefonie mobilă.

Pentru asigurarea continuităţii furnizării serviciilor de comunicaţii mobile, ANCOM a decis ca licenţele Orange şi Vodafone să fie prelungite până la 31 decembrie 2012, urmând ca noile licenţe să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2013, în cazul benzilor deţinute în prezent de Orange România şi Vodafone România, şi, respectiv, cu data de 6 aprilie 2014, în cazul benzilor deţinute în prezent de Cosmote România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici