OTP: Clienţii băncilor nu se mai mulţumesc cu dobânzile la depozite. A crescut apetitul pentru risc

Clienţii băncilor au devenit nemulţumiţi de dobânzile tot mai reduse la depozite, după ce au fost obişnuiţi cu niveluri ridicate ale bonificaţiilor, şi au început să aibă un apetit mai mare pentru diversificarea investiţiilor şi risc, a declarat luni Dan Popovici, CEO al OTP Asset Management.

1020 afișări
Imaginea articolului OTP: Clienţii băncilor nu se mai mulţumesc cu dobânzile la depozite. A crescut apetitul pentru risc

OTP: Clienţii băncilor nu se mai mulţumesc cu dobânzile la depozite, a crescut apetitul pentru risc

"Simţim tot mai mult o oarecare frustrare din partea clienţilor referitor la evoluţia ratelor de dobândă la depozite. Oamenii s-au obişnuit cu dobânzi mari, ele au scăzut mult în ultima perioadă, iar fondurile de investiţii sunt o alternativă bună", a afirmat Popovici într-o conferinţă de presă.

El recomandă clienţilor o economisire periodică, regulată, cu depunerea unor sume mai mici în fiecare lună, indiferent de valoarea unităţii activului net al fondului de investiţii, iar în cazul unei sume mari pe care clientul o are de investit, acesta ar avea nevoie şi de un sistem de management al lichiditaţii.

"Cred că anul acesta se va modifica percepţia investitorului român, cu cât dobânzile vor rămâne la acest nivel cu atât clienţii se vor îndrepta către risc mai crescut, vor să iasă din zona de confort", a spus Popovici.

Directorul companiei se aşteaptă pentru acest an la o apreciere a monedei naţionale sau la o stagnare într-un "canal destul de îngust" şi la o fluctuaţie a dobânzilor foarte mică.

În ultimele zile monedele statelor emergente s-au depreciat vizibil sub presiunea retragerii masive a investitorilor de pe pieţele emergente. Totuşi, leul s-a întărit în ultimele zile, evoluţia determinându-i pe dealeri să spună că banca centrală a intervenit indirect în piaţă pentru susţinerea monedei naţionale prin vânzări indirecte de euro şi cumpărare de lei.

Intervenţiile indirecte ale BNR în piaţă din ultimele zile au influenţat şi dobânzile practicate de băncile comerciale, astfel că ratele afişate au crescut vizibil, ajungând ca după aproximativ şase luni să se plaseze peste rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată în prezent la 3,75% pe an, minim istoric.

Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a sărit vineri cu mai mult de un punct procentual, la 3,52% pe an.

"Cred că după evenimentele din ultimele zile, BNR nu va mai tăia în şedinţa CA de marţi din dobânda de politică monetară, menţinând-o la 3,75%", a spus Popovici.

Pe de altă parte, directorul OTP Asset Management preconizează o evoluţie foarte bună a dolarului pe parcursul anului, aşteptându-se la o întărire a monedei americane.

În acest context, compania a lansat luni un fond deschis de investiţii în dolari americani, care va investi activele cu preponderenţă în obligaţiunile emise de Ministerul Finanţelor Publice în dolari, estimând randamente ale fondului de 3-4% şi mizează pe atragerea a "câteva milioane bune de dolari" până la sfârşitul anului. Altă parte a activelor ar putea fi plasată în obligaţiuni în euro pentru a acoperi riscul valutar.

"Aceste emisiuni de obligaţiuni au randamente foarte bune pentru investitori, dar segmentul de retail are acces foarte greu la ele, valoarea minimă de tranzacţionare fiind de 100.000-200.000 de dolari", a mai spus Popovici.

Cei care vor să subscrie la fond are nevoie de minim 50 de dolari, iar compania nu percepe comision de intrare şi de ieşire, existând un comision de administrare de 1% din valoarea activelor.

Randamentul obligaţiunilor emise de Finanţe în dolari pe zece ani sunt de 5%, iar cel mai bun este de 6,25% pentru obligaţiunile pe 30 de ani, cu scadenţă în 2043.

Comparativ, OTP Bank acordă clienţilor bonificaţii la depozitele în dolari de 2,25% pe an pe o perioadă de peste şase luni. Banca are în portofoliul de economii depozite în dolari cu o pondere sub 10%.

"Pentru perioada următoare, probabil în martie, gândim un alt fond cu expuneri pe diferite clase de active şi de valute. N-aş lua în calcul francul elveţian pentru că este prea legat de euro, mai repede un yen japonez, o monedă mai exotică. Acest fond va investi oportunistic pentru a avea o volatilitate cât mai mică şi randamente mai bune decât un fond de obligaţiuni", a spus Popovici.

Pe partea de private banking, OTP administrează averile a câteva sute de clienţi, unii dintre ei având active de peste un milion de euro. Anul trecut, numărul clienţilor a crescut cu 20%, iar valoarea activelor deţinute cu 30%. Totodată, ponderea activelor plasate în fonduri de investiţii pe acest segment de clienţi s-a apreciat de la 12% la 23% pe parcursul anului trecut.

"Pentru acest an ne dorim o creştere a numărului de clienţi şi a activelor, dar şi o diversificare a plasării acestora. E bine ca orice client să aibă în portofoliu şi investiţii într-un fond de acţiuni", a afirmat Corina Stoica, directorul segmentului de private banking şi servicii de investiţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici