Parlamentul European dezbate o rezoluţie care propune divizarea grupului Google

Parlamentul European dezbate miercuri o rezoluţie care propune divizarea grupului Google, iniţiativă cu valoare mai mult simbolică, având în vedere că factorul executiv este Comisia Europeană, dar care provoacă îngrijorare în Statele Unite.

117 afișări
Imaginea articolului Parlamentul European dezbate o rezoluţie care propune divizarea grupului Google

Parlamentul European dezbate o rezoluţie care propune divizarea grupului Google (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Rezoluţia, care urmează să fie votată joi, nu are caracter obligatoriu, Parlamentul European adoptând în fiecare an zeci de astfel de documente, pentru a atrage atenţia Comisiei, care deţine monopolul iniţiativelor legislative asupra anumitor subiecte.

Propunerea este susţinută de doi parlamentari, germanul Andreas Schwab, din partea grupului PPE, şi spaniolul Ramon Tremosa i Balcells, din grupul ALDE, care denunţă de mai mulţi ani hegemonia Google.

Numele Google nu este menţionat în mod direct în rezoluţia care are rolul să apere drepturile consumatorilor pe piaţa online, dar intenţia parlamentarilor este clară.

"Dorim să dăm un semnal puternic Comisiei Europene, dar şi unor companii americane precum Google, ca şi cetăţenilor", a declarat eurodeputatul socialist belgian Marc Tarabella.

Rezoluţia cere Comisiei să propună separarea motoarelor de căutare de alte servicii comerciale, ca posibilă soluţie pe termen lung, ceea ce ar însemna de fapt divizarea unor companii cum este Google.

Statele Unite şi-au exprimat îngrijorarea, prin intermediul purtătorului de cuvânt al misiunii americane de la UE.

"Respectăm procesele de punere în practică a regulilor referitoare la concurenţă în UE şi nu dorim să ne antepronunţăm în acest dosar în curs, dar este important ca identificarea cazurilor de îngrădire a concurenţei şi a remediilor posible să fie fondată pe concluzii obiective, imparţiale, nepolitice", a avertizat purtătorul de cuvânt.

Comisia Europeană a deschis o anchetă în 2010 împotriva Google, pentru folosirea abuzivă a poziţiei dominante deţinute pe piaţă.

Grupul american este acuzat că favorizează pe paginile motorului de căutare serviciile specializate proprii, în detrimentul motoarelor de căutare concurente, spre exemplu comparatorul de preţuri Kelkoo sau site-urile specializate în călătorii, cum este Expedia.

Comisia a returnat deja de trei ori propunerile Google pentru remedierea neregulilor.

Noul comisar pentru Concurenţă, Margrethe Vestager, a explicat la începutul lunii noiembrie că are nevoie de timp pentru a decide următoarele etape, în acest caz.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici