- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Participaţia Ford la Automobile Craiova a urcat la 97%
Ford Motor Company a cumpărat numai 0,34% din acţiunile Automobile Craiova (AUCS) în urma ofertei de preluare, majorându-şi paticipaţia la 97,07%, şi va începe operaţiunile pentru delistarea companiei de la Bursă.
Constructorul auto american a derulat în perioada 22 iulie - 11 august o ofertă de preluare pentru un pachet de 3,26% din acţiunile Automobile Craiova, titluri pe care nu le deţinea. Anterior acestei operaţiuni Ford Motor Company avea 96,74% din acţiunile companiei din Craiova.
Ford Motor Company a vrut să cumpere 618.973 de acţiuni, însă au fost achiziţionate numai 63.123 de titluri, respectiv 10,2% din total celor vizate, pentru care a plătiit 1,1 milioane de lei, potrivit intermediarului ofertei, firma de brokeraj EFG Eurobank Securities.
Acţionarul majoritar a plătit câte 17,65 lei (4,21 euro) pentru fiecare acţiune cumpărată, preţ foarte apropiat de cel încasat de stat atunci când a vândut pachetul majoritar producătorului auto american, de 4,16 euro pentru fiecare titlu.
Totodată, preţul propus de Ford Motor Company a fost cu 2% mai mare faţă de media cotaţiilor la care au fost tranzacţionate la Bursă acţiunile Automobile Craiova în perioada ofertei, de 17,3 lei.
Valoarea tuturor titlurilor vizate era astfel de 10,9 milioane lei (2,6 milioane euro).
Oferta de preluare a fost contestată de unul dintre acţionarii minoritari ai companiei, Adrian Andrici, însă Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a respins cererea de anulare a operaţiunii.
Grupul american Ford a devenit acţionar majoritar la Automobile Craiova în septembrie 2007, când a achiziţionat de la stat 72,4% din capitalul companiei, pentru 57 de milioane euro.
-
Antonescu: În peste jumătate din judeţele şi municipiile ţării victoria USL este categorică
Politic ieri, 23:49
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, vineri seară, că USL este sigură de victorie la alegerile locale în peste jumătate dintre judeţele ţării, în vreme ce în unele zone, cum ar fi Neamţ, Suceava, Cluj sau Prahova, PDL "încă îşi face de cap ca în codru", ceea ce reprezintă "o problemă" a USL. citeşte tot
-
Diaconu despre Roşia Montană: Preşedintele ţării a avut dreptate - ori pe stânga, ori pe dreapta
Social ieri, 23:09
Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, vineri seară, la Alba Iulia, că preşedintele Traian Băsescu "a avut perfectă dreptate" când a vorbit despre proiectul de la Roşia Montană şi a cerut expunerea unei poziţii "ori pe stânga, ori pe dreapta". citeşte tot





Nu exista comentarii