Patronatele din turism cer demisia Simonei Man de la conducerea ANT, acuzând-o de ineficienţă

Reprezentanţii agenţiilor de turism şi hotelierilor de pe litoral cer demisia Simonei Man de la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Turism, acuzând-o că blochează proiecte precum emiterea voucherelor de vacanţă şi aplicarea impozitului forfetar, iar Man le răspunde că de vină este birocraţia.

720 afișări
Imaginea articolului Patronatele din turism cer demisia Simonei Man de la conducerea ANT, acuzând-o de ineficienţă

Patronatele din turism cer demisia Simonei Man de la conducerea ANT, acuzând-o de ineficienţă (Imagine: Marius Dumbrăveanu/Mediafax Foto)

"Este incredibil cum Simona Man nu înţelege ce responsabilitate are. În ANT lucrurile merg prost, iar autoritatea duce Guvernul în ilegalitate pentru că legea voucherelor de vacanţă, deşi intrată în vigoare la 1 ianuarie, nu se poate aplica. Din acest motiv hotelierii au pierderi de milioane de lei", a declarat agenţiei MEDIAFAX Alin Burcea, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

El spune că Man refuză să semneze diverse proiecte, acestea rămânând blocate, astfel, iar standurile României la târgurile internaţionale de turism se aprobă cu 24 de ore înaintea începerii evenimentului.

"Cerem demisia doamnei Simona Man şi îl rugăm pe primul ministru să numească în acest post un specialist adevărat, care să redreseze activitatea ANT", a adăugat Burcea.

Nicolae Bucovală, care deţine hotelul Tomis din Mamaia şi complexul Steaua de Mare din Eforie Nord, dar conduce şi patronatul hotelier Mamaia spune, la rândul său, că emiterea vocherelor de vacanţă şi legea impozitului forfetar sunt blocate de către ANT.

"Cerem şi noi demisia doamnei Man. Nu semnează nimic, iar turismul este blocat. Nu poate semna un soft de 14.000 de euro, ca să poată fi emise voucherele de vacanţă?", a adăugat Bucovală.

El a mai spus că nu îl interesează ca şefa ANT, care conduce şi PP-DD, să "plângă la mormântul lui Dan Diaconescu", ci să se ocupe de impozitul forfetar şi de celelalte proiecte din turism începute de predecesorii ei.

"Nu e mare lucru să semnezi, când ai totul pe masă. Doamna Man este numită acolo ca să rezolve problemele industriei de turism, iar dacă n-o poate face, să plece", a completat el.

Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) spune că, deşi patronatelor li s-au dat asigurări că se lucrează la legea voucherelor, aceasta încă nu se poate aplica.

"În aceste condiţii, ultimul termen care nu s-a dat pentru emiterea primului voucher a fost 15 martie. Pe 16 martie, dacă nu va funcţiona legea, comitetul director al FPTR a hotărât să înainteze o plângere penală împotriva instituţiilor care blochează aplicarea acestei legi", a afirmat el.

Răducan a arătat că în iunie anul trecut legea tichetelor de vacanţă a fost modificată, iar acestea au fost transformate în vouchere de vacanţă, care ar fi urmat să fie emise electronic de către ANT de la 1 iulie 2014. Din acel moment, a fost interzisă emiterea de tichete de vacanţă sau acordarea de prime, statul intenţionând să stimuleze acordarea de vouchere.

La solicitarea sindicatelor, spune Răducan, atât interdicţia, cât şi emiterea de vouchere au fost amânate pentru 1 ianuarie 2015. După această dată, statul permite ca atât firmele private, cât şi instituţiile publice, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale să acorde angajaţilor vouchere de vacanţă în valoare de maximum 6 salarii brute minime pe economie, cu care pot fi cumpărate pachete de servicii în unităţi de turism autorizate din ţară.

Cu toate acestea, nici după 1 ianuarie ANT nu a emis aceste vouchere, ceea ce a provocat un blocaj în piaţă.

Contactată de MEDIAFAX, Simona Man a răspuns că acuzaţiile care i se aduc sunt "răutăţi" cărora nu le vede sensul.

"Eu sunt aici făcând parte din echipa lui Victor Ponta şi îmi doresc ca turismul să poată puncta pozitiv şi Victor Ponta să fie mulţumit de prestaţia mea. Nu nu fac politică la ANT, ci administraţie", a spus ea.

Man a explicat că "degringolada" din instituţie a fost cauzată de o eroare de sistem care a făcut ca din bugetul instituţiei să fie tăiat ultimul zero, acesta scăzând astfel de zece ori.

"Având această sumă mult mai mică nu am putit să facem achiziţii. Am făcut eforturi mari până am reuşit să reîntregim suma. Tot bugetul ne-a împiedicat şi în legătură cu voucherele de vacanţă, pentru care am depus normele de aplicare la ministerele care trebuie să le avizeze, dar subt blocate pe parcurs. Sunt proceduri demarate de ANT şi încetinite de birocraţie, dar mi-aş dori foarte mult ca voucherele să poată fi emise până pe 15 martie", a adăugat şefa ANT.

Într-un comunicat transmis vineri, Man a declarat că ANT a elaborat normele de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă şi că acestea sunt "pe circuitul interministerial de avizare", urmând ca autoritatea să achiziţioneze softul specializat după aprobarea normelor.

"Invităm societăţile cu expertiză în gestionarea de softuri specializate să urmărească site-ul www.turism.gov.ro , unde, în mod transparent, vor fi publicate toate informaţiile cu privire la stadiul procedurii de achiziţie a sistemului de emitere, gestionare şi utilizare a voucherelor de vacanţă", a spus Man.

Pe hotelieri îi interesează mai puţin explicaţiile, cât să se rezolve problemele urgente, crede Ciprian Constantinescu, preşedintele patronatului Marea Neagră, care include hoteluri şi agenţi economici şi sudul litoralului, şi director general al hotelurilor Delta din Jupiter şi California din Cap Aurora.

El dă ca exemplu cele două proiecte blocate - legea voucherelor de vacanţă şi impozitul forfetar.

"De ce nu vrea statul să încaseze bani de la noi? Mi se pare neseriozitate totală din partea celor de la ANT", a spus Constantinescu.

Nici Nicu Rădulescu, preşedintele Organizaţiei Patronatelor din Turismul Balnear (OPTBR) nu este mulţumit de activitatea autorităţii din turism.

"N-ai cum să fii mulţumit de activitatea ANT, pentru că este destul de slăbuţă. Lucrurile merg încet", a arătat el.

ANT este ca şi inexistent, crede, la rândul său, Radu Enache, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR) şi unul dintre cei mai mari hotelieri din ţară.

"În trecut, în lipsa unui preşedinte al ANT, se implica în decizii vicepreşedintele Mirela Matichescu, care a fost trecută acum pe linie moartă. De când s-a reîntregit conducerea autorităţii, activitatea ANT este ca şi inexistentă. Eu nu ştiu de ce au numit-o pe doamna Man în această funcţie şi nici nu pot să cer Guvernului demiterea ei, însă pot să spun că prezenţa ANT este zero", a mai spus Enache.

Premierul Victor Ponta a numit-o în noiembrie, anul trecut, pe Simona-Allice Man, preşedintele Partidului Poporului-Dan Diaconescu (PPDD) la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), cu rang de secretar de stat.

Postul de preşedinte al ANT era vacant de două luni, de când Răzvan Filipescu a demisionat de la conducerea instituţiei.

ANT se află în subordinea Ministerului Economiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici