- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
PE propune despăgubirea pasagerilor cu bilete rezervate la companii aeriene falimentare
Pasagerii care au rezervat bilete de avion la companiile aeriene care au dat faliment ar trebui să primească despăgubiri, potrivit unei rezoluţii care a fost adoptată de plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg, informează un comunicat remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.
PE propune despăgubirea pasagerilor cu bilete rezervate la companii aeriene falimentare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
PE invită astfel Comisia Europeană să examineze posibilitatea unei propuneri legislative până la 1 iulie 2010, care să aibă ca obiectiv specific acordarea de compensaţii pasagerilor acelor companii aeriene care intră în faliment.
Potrivit europarlamentarilor, propunerea legislativă ar trebui să definească inclusiv aranjamente financiare şi administrative, inclusiv principiul "responsabilităţii reciproce pentru pasageri şi pentru toate companiile aeriene care zboară spre aceeaşi destinaţie şi care au locuri disponibile şi care ar putea astfel asigura repatrierea acelor pasageri care sunt blocaţi într-un aeroport străin, în caz de faliment al companiei aeriene."
Eurodeputaţii arată că în ultimul deceniu s-au înregistrat creşteri substanţiale ale numărului de transportatori aerieni relativ mici cu tarife reduse, care operează pe destinaţii de vacanţă recunoscute, independent de numărul de pasageri transportaţi. În aceeaşi perioadă, în industria aviaţiei s-au înregistrat 77 de falimente, care au avut ca rezultat, în anumite cazuri, "situaţii în care mii de pasageri s-au regăsit blocaţi la destinaţie, fără a putea să utilizeze biletul de întoarcere".
Potrivit sursei citate, ultimul exemplu a fost Sky Europe în vara lui 2009, care nu a oferit nicio despăgubire clienţilor săi pentru biletele achiziţionate.
Eurodeputaţii propun mai multe variante printre care asigurarea obligatorie pentru companiile aeriene, servicii de asigurare voluntară pentru pasageri, pe care companiile aeriene ar trebui să aibă obligaţia de a le propune, precum şi stabilirea unui fond de garanţie.
-
Campanie a Crucii Roşii pentru oamenii izolaţi de zăpadă. Unde pot fi făcute donaţii
Social astăzi, 14:03
Crucea Roşie Română lansează o campanie pentru ajutorarea persoanelor blocate de nămeţi, izolate şi fără posibilităţi de aprovizionare în judeţele Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Galaţi, Giurgiu, Dâmboviţa, Botoşani, Bacău, Iaşi, Arad, Brăila, Neamţ şi Ilfov pentru a duce apă, alimente de bază şi pături. citeşte tot
-
REPORTAJ: Zeci de mii de oameni din Vrancea, izolaţi şi fără alimente, aşteptând ajutorul autorităţilor - GALERIE FOTO
Social astăzi, 13:56
Zeci de mii de oameni din Vrancea sunt izolaţi din cauza nămeţilor. Zăpada ajunge până la streaşina caselor, iar pentru a putea ieşi din locuinţe oamenii au săpat tuneluri înguste. Rafturile magazinelor sunt goale, iar acolo unde pâinea a ajuns, după şase zile, s-a dat cu raţia. citeşte tot





Nu exista comentarii