- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Penalităţile de întârziere, limitate la dublul sumei asupra căreia sunt calculate
Senatorii au adoptat, miercuri, o iniţiativă legislativă care prevede că, în cazul contractelor încheiate între furnizorii de servicii şi consumatori, totalul penalităţilor de întârziere percepute consumatorilor nu va putea depăşi dublul sumei asupra căreia sunt calculate.
Penalităţile de întârziere, limitate la dublul sumei asupra căreia sunt calculate (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Plenul Senatului a adoptat, cu amendamente, o propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului 21 din 1992 privind protecţia consumatorilor.
Iniţiatorii, mai mulţi parlamentari PDL, au argumentat în expunerea de motive că există consumatori obligaţi să plătească penalităţile la întârziere calculate în baza contractelor de furnizare de servicii, altele decât cele financiare, de exemplu servicii de telefonie, internet, cablu TV, penalităţi al căror cuantum este "evident disproporţionat" faţă de suma de plată, respectiv contravaloarea serviciilor, situaţii în care unii consumatori ajung să fie executaţi silit imobiliar, riscând să îşi piardă locuinţele.
Potrivit proiectului, limitarea penalităţilor de întârziere la dublul sumei asupra căreia sunt calculate nu se va aplica furnizorilor de servicii financiare.
La propunerea Comisiei economice, care a întocmit raportul la iniţiativa legislativă, senatoriii au adoptat un amemendament care prevede că încălcarea normelor care stabilesc cuantumul maxim al penalităţilor de întârziere se sancţionează cu amendă contravenţională de la 3.000 la 30.000 de lei.
Iniţiativa legislativă prevede totodată că sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul furnizorului de servicii financiare să denunţe unilateral contractul pe motiv de risc reputaţional sau încălcare a confidenţialităţii, fără ca acestea să fie dovedite şi constatate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Această propunere legislativă îi are ca iniţiatori pe senatorii PDL Viorel Badea, Ion Bara, Iulian Bădescu, Gheorghe David, Radu F. Alexandru, Orest Onofrei, Sorina Plăcintă, Mihaela Popa, Ion Ruşeţ, Florian Staicu şi Iulian Urban şi pe senatorul independent Tiberiu Prodan.
Senatul a dezbătut iniţiativa legislativă în calitate de primă Cameră sesizată.
-
Antonescu: În peste jumătate din judeţele şi municipiile ţării victoria USL este categorică
Politic ieri, 23:49
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, vineri seară, că USL este sigură de victorie la alegerile locale în peste jumătate dintre judeţele ţării, în vreme ce în unele zone, cum ar fi Neamţ, Suceava, Cluj sau Prahova, PDL "încă îşi face de cap ca în codru", ceea ce reprezintă "o problemă" a USL. citeşte tot
-
Diaconu despre Roşia Montană: Preşedintele ţării a avut dreptate - ori pe stânga, ori pe dreapta
Social ieri, 23:09
Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, vineri seară, la Alba Iulia, că preşedintele Traian Băsescu "a avut perfectă dreptate" când a vorbit despre proiectul de la Roşia Montană şi a cerut expunerea unei poziţii "ori pe stânga, ori pe dreapta". citeşte tot





Nu exista comentarii