Peste 105.500 firme şi-au suspendat activitatea în opt luni

Peste 10.000 de firme şi-au suspendat activitatea în luna august, în scădere faţă de luna precedentă, ridicând numărul suspendărilor din primele opt luni la 105.500, de aproape 12 ori peste nivelul din perioada similară a anului trecut, potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

12 afișări
Imaginea articolului Peste 105.500 firme şi-au suspendat activitatea în opt luni

Peste 105.500 firme şi-au suspendat activitatea în opt luni (Imagine: Mediafax Foto)

Faţă de luna iulie, când peste 15.000 de firme şi-au suspendat activitatea, nivelul din august a înregistrat o scădere 33%.

Şi acţiunile de dizolvări voluntare au urcat în primele opt luni de peste cinci ori, la 13.270, în condiţiile în care în august doar 239 de firme au recurs la aceasă măsură.

În Bucureşti au fost suspendate cele mai multe firme, respectiv 16.313 (1.415 în august), urmat de judeţul Cluj, cu 6.350 (551 în august) şi de Braşov, cu 5.047 (417 în august). În ceea ce priveşte dizolvările, cele mai multe au fost raportate tot în Capitală, respectiv 3.376, în timp ce în judeţul Bihor au fost înregistrate 907 companii dizolvate.

În aceeaşi perioadă, radierile voluntare au crescut de 1,8 ori, de la 9.514 la 26.805, în timp ce numărul înmatriculărilor de persoane fizice autorizate a avansat cu 84%, de la 16.245 la 30.047.

Cele mai multe radieri, 2.804, au fost înregistrate în Bucureşti, urmat de judeţul Prahova, cu 1.522.

Numărul total de comercianţi activi din punct de vedere juridic era de 1,043 milioane la finele lunii august, din care 337.035 reprezentau persoane fizice autorizate, în timp ce 706.494 erau persoane juridice.

Firmele plătesc, de la 1 mai, un impozit minim anual cuprins între 2.200 lei (aproximativ 500 euro), dacă au venituri totale de până la 52.000 lei, şi 43.000 lei (circa 10.000 euro), pentru venituri de peste 129 milioane lei.

Firmele care înregistrează profit plătesc în continuare un impozit de 16%, dar nu mai puţin de limita minimă aferentă intervalului de venituri în care se încadrează.

Introducerea acestui impozit a fost criticată de reprezentanţii mediului de afaceri, dar şi politic.

Potrivit unui studiu de impact realizat de Ministerul Finanţelor, este posibil ca circa 102.000 firme, care în 2008 au avut o cifră de afaceri medie de 200 euro/lună, să înceteze activitatea după introducerea impozitul minim, în timp ce încasările totale până în 2012 sunt anticipate la 4,2 miliarde lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici