- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Petrom şi Petrofac au încheiat un parteneriat pentru exploatarea zăcămintelor de la Ţicleni
OMV Petrom (SNP) a încheiat un parteneriat cu Petrofac pentru gestionarea operaţiunilor la nouă zăcăminte din zona Ţicleni, contractul vizând creşterea cumulativă a producţiei cu cel puţin 50%, în următorii cinci ani.
Petrom şi Petrofac au încheiat un parteneriat pentru exploatarea zăcămintelor de la Ţicleni (Imagine: Mediafax Foto)
În cadrul parteneriatului, Petrom va rămâne deţinătorul contractelor de concesiune şi al producţiei de hidrocarburi, iar Petrofac va gestiona pe o perioadă de 15 ani operaţiunile la mai multe zăcăminte din zona Ţicleni în numele Petrom, se arată într-un comunicat al Petrom transmis, luni, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Astfel, Petrofac va asigura expertiza şi tehnologiile necesare, precum şi resursele financiare şi umane, în timp ce Petrom va superviza operaţiunile şi va plăti pentru cantitatea de ţiţei produsă, inclusiv un tarif crescut în funcţie de nivelul producţiei suplimentare.
"Pentru a ne atinge potenţialul pe segmentul de explorare şi producţie, având în vedere complexitatea operării zăcămintelor mature precum şi a portofoliul nostru în România, ne vom concentra asupra redezvoltării unui număr de circa şase-opt zăcăminte majore până în 2015. În paralel, pentru a maximiza producţia pe alte zăcăminte mature, am decis iniţierea unor parteneriate cu companii cu reputaţie pe plan internaţional care au obţinut rezultate remarcabile în acest domeniu(...) Prin acest parteneriat, mizăm pe obţinerea celor mai bune rezultate, în condiţiile împărţirii riscurilor, al reducerii costurilor şi creşterii producţiei", a declarat în comunicat directorul executiv al Petrom, Mariana Gheorghe.
Potrivit unui comunicat transmis luni de Petrofac bursei de la Londra, acordul cu Petrom poate fi prelungit cu zece ani, iar veniturile estimate de companie pentru primii cinci ani de derulare a contractului sunt de 270 milioane de dolari.
"Conform cu standardele proprii de contabilitate, Petrofac va înregistra veniturile estimate pentru primii cinci ani din acest contract în portofoliul de comenzi în execuţie (...) ceea ce echivalează cu 270 milioane dolari americani", se spune în comunicatul companiei britanice.
Contractul are în vedere operaţiuni de redezvoltare a zăcămintelor de ţiţei aflate în cadrul a nouă câmpuri petrolifere onshore, din zona Ţicleni, în sud-vestul României.
"Majoritatea zăcămintelor noastre sunt mature, iar diversitatea rezervoarelor este foarte mare şi necesită nu numai investiţii foarte ridicate, dar şi o abordare care poate varia de la un rezervor la altul, tehnologii de ultimă oră şi experienţă internaţională. Parteneriatul cu Petrofac va spori eficienţa operaţiunilor de exploatare pe zăcămintele noastre", a spus Johann Pleininger, membru al Directoratului Petrom, responsabil cu activitatea de Explorare şi Producţie.
Cele nouă zăcăminte, care au fost exploatate în ultimii 60 de ani, produc în prezent aproximativ 4.500 barili echivalent petrol (bep) pe zi, respectiv circa 2,5% din producţia totală internă a Petrom.
Operaţiunile de producţie şi serviciile aferente, precum şi salariaţii implicaţi în aceste activităţi vor fi transferaţi la Petrofac pe durata contractului.
Petrofac este unul din liderii mondiali în domeniul serviciilor în industria petrolieră, iar firma este listată la bursa londoneză.
Petrofac are mai mult de 12.000 angajaţi şi operează la nivel global prin 6 centre localizate strategic, în Aberdeen- Marea Britanie, Sharjah şi Abu Dhabi - Emiratele Arabe Unite, Woking - Anglia, Chennai şi Mumbai - India, precum şi prin alte 19 birouri şi baze aflate în diferite alte ţări.
OMV Petrom este cea mai mare companie românească listată la Bursa de Valori Bucureşti şi este controlată de grupul OMV, care deţine 51,01% din acţiuni, în timp ce statul român are prin Ministerul Economiei 20,64% din titluri. În acţionariat se mai regăseşte Fondul Proprietatea, cu o participaţie de 20,11%.
Acţiunile companiei au închis şedinţa de tranzacţionare de vineri la o cotaţie de 0,306 lei, în creştere cu 2% faţă de referinţă, iar la această cotaţie capitalizarea OMV Petrom este de17,33 miliarde lei.
-
Antonescu: În peste jumătate din judeţele şi municipiile ţării victoria USL este categorică
Politic ieri, 23:49
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, vineri seară, că USL este sigură de victorie la alegerile locale în peste jumătate dintre judeţele ţării, în vreme ce în unele zone, cum ar fi Neamţ, Suceava, Cluj sau Prahova, PDL "încă îşi face de cap ca în codru", ceea ce reprezintă "o problemă" a USL. citeşte tot
-
Diaconu despre Roşia Montană: Preşedintele ţării a avut dreptate - ori pe stânga, ori pe dreapta
Social ieri, 23:09
Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, vineri seară, la Alba Iulia, că preşedintele Traian Băsescu "a avut perfectă dreptate" când a vorbit despre proiectul de la Roşia Montană şi a cerut expunerea unei poziţii "ori pe stânga, ori pe dreapta". citeşte tot





Sictir nenorocitilor inginerii romani nu sint buni aduceti altii pe care-i platiti cu5-7000 euro iar pe ai nostrii nu stiti cum sa-i faceti sa plece.Crestere cu 50% minciuni de adormit guvernul Boc caruia ii puneti someri in circa incalcind contractul de privatizare.coform contractului cifra minima de angajati trebuia sa ramina 22500 ati luat Petromservice cu mii de angajati si acum dati afara tot din cei de la extractie
da ...e ceva ce nu se spune aici ,ceva minor pt tanti mariana ghe,care numai petrolista nu e, pai cati oameni va pastra petrofac din cati ii da petrom?...in sfarsit poate o sa aiba si romanii ceva mai mult la salar dar...poate nici un sfert nu vor fi pastrati...si munca ca in vest pe salarii romanesti?....greu de crezut ...
...
este foarte interesanta aceasta masura luata de petrom,s a folosit pina acum de prosti sa si faca chiag si acum lucreaza cu altii ca de angajatii pe care ii are au avut grija sa si puna trantorii sa si bata joc si sa i exploateze la maxim.a facut salarii la TRINTORIsa stea sa pazeasca pe bolea cum munceste in frig si ploi sa si ia ei salariile.tot respectul pentru petrofac.bravo lor poate au alta mentalitate si alt stil de a lucra cu oamenii. huoooo PETROM