- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Petromin şi-ar putea reduce capitalul social sau ar putea fi dizolvată
Consiliul de Administraţie al firmei de transport maritim CNM Petromin (CNMP) Constanţa propune acţionarilor diminuarea capitalului social al companiei pentru acoperirea pierderilor sau dizolvarea acesteia, decizia urmând să fie luată la 28 iunie.
Petromin şi-ar putea reduce capitalul social sau ar putea fi dizolvată (Imagine: Adrian Pogingeanu/Mediafax Foto)
Propunerile completează ordinea de zi iniţială, conform unui raport al companiei, remis, joi, Bursei.
Aprobarea diminuării capitalului social şi a dizolvării companiei ar urma să fie realizate în conformitate cu prevederile unui articol din Legea societăţilor comerciale.
Prevederea legală în baza căreia ar trebui să fie realizată diminuarea capitalului social prevede că "dacă adunarea generală extraordinară nu hotărăşte dizolvarea societăţii, atunci societatea este obligată ca, cel târziu până la încheierea exerciţiului financiar ulterior celui în care au fost constatate pierderile (...) , să procedeze la reducerea capitalului social cu un cuantum cel puţin egal cu cel al pierderilor care nu au putut fi acoperite din rezerve, dacă în acest interval activul net al societăţii nu a fost reconstituit până la nivelul unei valori cel puţin egale cu jumătate din capitalul social."
Pe de altă parte, articolul de lege în baza căruia acţionarii vor analiza dizolvarea companiei stipulează că în cazul în care consiliul de administraţie, respectiv directoratul, constată că, în urma unor pierderi, activul net al societăţii s-a diminuat la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social subscris va convoca imediat adunarea generală extraordinară pentru a decide dacă societatea trebuie să fie dizolvată.
Petromin, specializată în transportul maritim şi de coastă, are un capital social de 56,2 milioane de lei. La finele anului trecut, activul net avea o valoare de 28,7 milioane lei.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) deţine, potrivit celor mai recente date, 70,01% din acţiunile companiei, iar SIF Transilvania are o cotă de 23,83%.
Cel mai recent transfer cu titlurile Petromin, tranzacţionate pe piaţa Rasdaq, s-a realizat în şedinţa bursieră din 9 decembrie 2009, la un preţ în stagnare la 0,25 lei. La această valoare, capitalizarea companiei este de 5,6 milioane de lei.
-
Antonescu: În peste jumătate din judeţele şi municipiile ţării victoria USL este categorică
Politic ieri, 23:49
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, vineri seară, că USL este sigură de victorie la alegerile locale în peste jumătate dintre judeţele ţării, în vreme ce în unele zone, cum ar fi Neamţ, Suceava, Cluj sau Prahova, PDL "încă îşi face de cap ca în codru", ceea ce reprezintă "o problemă" a USL. citeşte tot
-
Diaconu despre Roşia Montană: Preşedintele ţării a avut dreptate - ori pe stânga, ori pe dreapta
Social ieri, 23:09
Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, vineri seară, la Alba Iulia, că preşedintele Traian Băsescu "a avut perfectă dreptate" când a vorbit despre proiectul de la Roşia Montană şi a cerut expunerea unei poziţii "ori pe stânga, ori pe dreapta". citeşte tot





Nu exista comentarii