Piaţa muncii nu reuşeşte să-şi revină: Doar 50.000 de locuri de muncă noi au fost create în ultimul an

Creşterea economică peste aşteptări de anul trecut nu s-a reflectat şi într-o redresare a pieţei muncii: salariile au fost majorate nesemnificativ, numărul de angajaţi din economie a crescut doar cu 50.000 de persoane (până la 4,36 milioane de persoane în ianuarie 2014), iar şomajul a rămas la un nivel de peste 7%.

360 afișări
Imaginea articolului Piaţa muncii nu reuşeşte să-şi revină: Doar 50.000 de locuri de muncă noi au fost create în ultimul an

Piaţa muncii nu reuşeşte să-şi revină: Doar 50.000 de locuri de muncă noi au fost create în ultimul an (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Companiile au făcut 35.000 de noi angajări în ianuarie 2014, „soldul“ salariaţilor din economie la începutul acestui an fiind de 4,36 de milioane de persoane, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Totuşi, economia mai are de recuperat peste 400.000 de locuri de muncă „pierdute“ în anii de criză, însă firmele au fost prudente în materie de noi angajări şi au preferat să rămână pe o structură de personal „subţiată“.

Tendinţa de creştere a  efectivelor de personal nu va dura pe tot parcursul anului decât în anumite sectoare eco­nomice, spun specialiştii în recrutare.

TITLURILE ZILEI

„Observăm o scădere a numărului de noi angajări per ansamblu, iar com­paniile care fac angajări caută mai ales specialişti, care nu reprezintă recrutări de volum, în timp ce majoritatea celor fără loc de muncă au lucrat în producţie, sector în care nu doar că nu se fac an­gajări, dar în care încă se fac conce­dieri“, a spus Oana Datki, managing partner pentru Europa de Sud-Est al firmei de recrutare şi con­sultanţă în resurse umane Consulteam.  Ea a mai spus că cele mai multe angajări se fac în IT şi outsourcing, iar o altă tendinţă de pe piaţă este că se fac din ce în ce mai puţine înlocuiri, în sensul că, atunci când se vacantează un post, atribuţiile angajatului care a plecat se împart pentru restul angajaţilor.  „Proiecte de investiţii nu prea mai sunt, afacerile nu au crescut pe măsura aşteptărilor, aşa că nici un volum mare de noi angajări nu se mai justifică“, a mai spus Datki.

Citeşte mai multe despre piaţa muncii pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici