Pogea: Bugetul pe 2010 va fi pus la dispoziţia viitorului Guvern pentru completări

Proiectul de buget pentru 2010 este finalizat în proporţie de 95% şi va fi pus la dispoziţia viitorului Guvern sub forma unui draft, pentru a fi completat cu politicile publice ale programului de guvernare, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, ministrul interimar al Finanţelor, Gheorghe Pogea.

13 afișări
Imaginea articolului Pogea: Bugetul pe 2010 va fi pus la dispoziţia viitorului Guvern pentru completări

Pogea: Bugetul pe 2010 va fi pus la dispoziţia viitorului Guvern pentru completări (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"Atunci când viitorul Guvern va fi instalat, îi va fi pus la dispoziţie draftul proiectului de buget, pentru a fi completat cu politicile publice specifice programului de guvernare al viitorului Cabinet", a spus Pogea.

El a arătat din nou că bugetul pentru anul viitor este construit pe un deficit bugetar de 5,9% din PIB şi pe o creştere economică prognozată de 0,5%.

La finalul şedinţei de miercuri a Guvernului, purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, a arătat că miniştrii au discutat, în cadrul reuniunii, despre acest subiect.

"Proiectul de buget este redactat în mare parte, urmând să fie luată o decizie politică cu privire la alocările pentru domeniile prioritare - infrastructură, investiţii, educaţie, sănătate - după care va fi asumat acest proiect de lege şi va fi trimis Parlamentului. Este decizie de detaliu, ca să zic, bugetul este redactat în mare parte", a spus Muntean.

În 11 noiembrie, plenul Senatului, în calitate de Cameră decizională, a adoptat proiectul de modificare a Legii de organizare a Guvernului, prin care Cabinetul demis este abilitat să înainteze Parlamentului bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, dar şi legea responsabilităţii fiscale.

Actul normativ modifică articolul 26 al Legii 90/2001 privind organizarea Guvernului şi stipulează că, în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul poate iniţia proiecte de lege pentru ratificarea unor tratate internaţionale şi proiectele bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat.

Proiectul de lege a fost promulgat de preşedinte şi publicat în Monitorul Oficial.

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, marţi, că bugetul de stat pe 2010 ar trebui propus de noul Executiv deoarece acesta este chemat să ia măsurile necesare implementării sale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici