Premierul Chinei a testat produse tradiţionale româneşti. Un producător de vin i-a spus că vrea să aibă podgorie în China

Premierul Chinei, Li Keqiang, a vizitat, la Palatul Parlamentului, mai multe standuri cu produse tradiţionale româneşti, precum vin, legume, fructe, brânzeturi, salam, cârnaţi, magiun, covrigei, biscuiţi "Eugenia", unul dintre producători spunându-i că intenţionează să deschidă o podgorie în China.

1351 afișări
Imaginea articolului Premierul Chinei a testat produse tradiţionale româneşti. Un producător de vin i-a spus că vrea să aibă podgorie în China

Premierul Chinei a testat produse tradiţionale româneşti. Un producător de vin i-a spus că vrea să aibă podgorie în China (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

După deschiderea Forumului economic China-Europa Centrală şi de Sud-Est, oaspetele chinez, însoţit de omologul său român, Victor Ponta, şi de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a vizitat câteva standuri cu produse agricole tradiţionale româneşti, unele dintre acestea fiind ecologice. Li Keqiang s-a arătat interesat de soiurile de vin expuse de doi producători, unul dintre aceştia chiar informându-l că intenţionează să deschidă o podgorie în China.

"Vorbiţi limba chineză ?", l-a întrebat Li Keqiang pe acesta, în timp ce răsfoia un pliant care prezenta diferite soiuri de vin inclusiv în această limbă.

"Eu nu, dar asociatul meu ştie chinezeşte", i-a răspuns producătorul premierului Chinei.

La un stand cu legume şi fructe, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, i-a prezentat lui Li Keqiang câteva produse, iar oaspetele chinez s-a arătat încântat de felul în care arătau acestea şi a luat în mână o roşie.

În timpul scurtei vizitări a standurilor, unul dintre participanţii la forum i-a spus lui Ponta că este uşor să facem agricultură, dar ca să facem tehnologie "e mai greu".

"Hai să facem şi tehnologie mai bună", i-a răspuns Ponta, premierul român adăugând că sunt promovate şi firmele româneşti din domeniul tehnologic.

"Păi, asta e! Unde sunt firmele româneşti? Vedeţi, aşa au crescut ei, cu tehnologie, nu cu carne", i-a spus acesta premierului român.

Participantul la eveniment a făcut astfel trimitere la faptul că spaţiul expoziţional destinat forumului economic a fost utilizat de România doar pentru etalarea unor produse agricole, în schimb ce China l-a folosit pentru expunerea unor echipamente de comunicaţii, televizoare, tablete, laptopuri şi telefoane mobile de ultimă generaţie, printre firmele prezente aflându-se Huawei şi ZTE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici