Premierul grec: Nu s-a discutat despre un plan de ieşire a Greciei din zona euro la summit

Liderii europeni nu au "avut nicio discuţie" despre un plan de ieşire a Greciei din zona euro în cadrul summitului de la Bruxelles, a subliniat premierul grec Panagiotis Pikrammenos, după ce Atena a dezminţit zvonuri în acest sens.

321 afișări
Imaginea articolului Premierul grec: Nu s-a discutat despre un plan de ieşire a Greciei din zona euro la summit

Premierul grec: Nu s-a discutat despre un plan de ieşire a Greciei din zona euro la summit (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu s-a ţinut nicio discuţie pe acest subiect", a subliniat el în cadrul unei conferinţe de presă după ce a fost întrebat despre publicarea în presă a zvonurilor conform cărora li s-a cerut membrilor zonei euro să pregătească planuri de ieşire a Greciei din zona euro.

În cursul unei întâlniri bilaterale cu Merkel, cancelarul german s-a arătat "surprinsă şi enervată că această problemă a fost ridicată", a declarat el.

Întrebat dacă Grecia ar fi ajutată de extinderea perioadei de rambursare a datoriilor sale, ministrul de Finanţe George Zanias a apreciat că "asta ar putea ajuta, însă aceasta necesită în acelaşi timp finanţări adiţionale din partea creditorilor noştri şi ţine de ei să decidă dacă sunt sau nu pregătiţi să o facă".

Cu câteva ore înainte, ministrul grec de Finanţe a dezminţit "categoric" zvonurile privind un plan de ieşire a Greciei din zona euro.

"Ministrul grec de Finanţe dezminte categoric articolele conform cărora în cadrul unei teleconferinţe desfăşurată (luni) în cadrul Eurogrup, el le-a solicitat membrilor zonei euro să pregătească planuri pentru a face faţă unei eventuale ieşiri a Greciei din zona euro". a indicat acesta într-un comunicat.

"Acest gen de articole nu corespund realităţii şi ascund efortul pe care ţara îl face pentru a se confrunta cu problemele sale", conform textului ministerial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici