Premierul Mihai Tudose neagă intenţia de a taxa activele bancare

Premierul Mihai Tudose a transmis, pentru Bloomberg, că nu intenţionează să introducă o taxă pe activele bancare, scrie Ziarul Financiar, după ce senatorul Florin Cîţu a declarat, miercuri, că Guvernul pregăteşte o taxă de 0,5% aplicabilă pe activele băncilor, asiguratorilor şi IFN-urilor.

593 afișări
Imaginea articolului Premierul Mihai Tudose neagă intenţia de a taxa activele bancare

Premierul Mihai Tudose neagă intenţia de a taxa activele bancare

„Guvernul României nu plănuieşte o taxă pe activele bancare în sistemul financiar”, a transmis prim-ministrul Mihai Tudose, printr-un mesaj trimis publicaţiei Bloomberg.

Florin Cîţu, membru în comisia de Buget Finanţe, a anunţat în cadrul emisiunii ZF Live că Guvernul pregăteşte o nouă taxă, care va fi aplicată pentru toate companiile din sectorul financiar-bancar, care ar urma să fie de 0,5%, aplicabilă pe activele băncilor, asiguratorilor şi IFN-urilor.

„Problema cea mai mare pentru acest Guvern o reprezintă execuţia bugetară, lipsa banilor la buget. Totul începe o campanie de demonizare a unui sector, bancar sau pensii, iar după ce ai pregătit, vii cu o taxă, pe care societatea o acceptă, pentru că ei sunt cei răi. O să vină o taxă pe cifra de afaceri, pentru tot sistemul financiar bancar, din ce am înţeles de 0,5%, aplicată pe active”, a spus senatorul PNL.

PNL este împotriva unei taxe – chiar şi cea pe active bancare – pentru că „va fi plătită de noi toţi”. „Pe de-o parte, clienţii băncilor vor plăti această taxă, dar pe de alta, o vom plăti cu toţii, căci statul va trebui să se împrumute, iar factura noi o vom achita”, a adăugat Cîţu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici