Preşedintele Băsescu: Datele provizorii ale trimestrului I arată ieşirea tehnică din recesiune

Preşedintele Băsescu a declarat sâmbătă că România îşi propune o creştere economică de la 3,5 la 4,5 la sută din PIB pentru 2012 şi că datele pe ianuarie-februarie "îndreptăţesc" o creştere economică de la 0,4 la 0,6 la sută, faţă de trimestrul anterior, ceea ce semnifică ieşirea din recesiune.

525 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Băsescu: Datele provizorii ale trimestrului I arată ieşirea tehnică din recesiune

Preşedintele Băsescu: Datele provizorii ale trimestrului I arată ieşirea tehnică din recesiune (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Deşi nu s-au încheiat calculele pe trimestrul I, cele realizate pe primele două luni ale anului, ianuarie şi februarie, ne îndreptăţesc să prognozăm o creştere economică de 0,4 la 0,6 în trimestrul I 2011, faţă de trimestrul IV 2010, ceea ce se traduce prin ieşirea din recesiune. Atenţie, spun ieşirea din recesiune, nu din criză. Deocamdată toată Europa este într-o situaţie destul de dificilă, din punct de vedere al ieşirii din criză, deci vorbim strict de ieşirea tehnică din recesiune. Economia României nu mai scade şi îşi ia un curs de creştere", a detaliat preşedintele Băsescu, care a precizat că în comparaţie cu trimestrul I 2010 creşterea economică va fi de circa 1,1 - 1,3 la sută.

Preşedintele a adăugat că pentru trimestrul I al anului 2011 s-a analizat şi deficitul prognozat, "extrem de lejer, cu un spaţiu încă disponibil, cu un spaţiu de 0,2 la sută din PIB, dar acest spaţiu disponibil este general de nerealizarea investiţiilor".

"Sperăm în recuperarea volumului de investiţii în trimestrul II, aşa încât pe primul trimestru să ne realizăm integral investiţiile", a completat preşedintele.

În ce priveşte evoluţiile economice anuale ale lui 2011, preşedintele a spus: "Prognoza pentru 2011 se menţine - creştere de 1,5 la sută din PIB faţă de 2010 şi, pentru 2012, analizându-se evoluţiile din Uniunea Europeană, ne propunem un obiectiv prudent, adică o creştere de 3,5, este o revizuire, de la 4,5. Deci, ne propunem o creştere economică de la 3,5 la 4,5 la sută din PIB pentru 2011, menţinând obiectivul de deficit pentru 2012, ca de altfel şi pentru 2011".

Preşedintele a apreciat că sunt "motive de optimism", deşi "nu avem dreptul la lipsă de prudenţă".

"Situaţia internaţională nu ne permite că am trecut pe creştere economică, să înceapă veselia. Nu poate începe nicio veselie.Prudenţă şi menţinerea politicilor fiscale şi a politicilor de restructurare a economiei româneşti trebuie să fie în continuare comandamentul zero", a comentat Băsescu.

Obiectivele noului acord cu Fondul Monetar Internaţional

  • Este un acord de tip recauţie şi el nu vizează o situaţie dificilă în care s-ar afla România ci vizează continuarea unor procese de reformă cu asistenţa instituţiilor, în primul rând pentru creşterea credibilităţii continuării procesului

  • Obiectivele acestui acord de precauţie nu sunt legate de bani ci sunt legate şi de implementarea unor procese care să genereze creştere economică şi menţinerea consolidării fiscale şi financiare

  • Obiectivul de consolidare fiscală şi financiară s-a atins odată cu încheierea primului acord şi acum avem avem menţinerea acestei stabilităţi, ca al doilea obiectiv, dincolo de primul care este lansarea creşterii economice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici