Preşedintele EximBank, Traian Halalai: Legea dării în plată ar putea pune presiune şi mai mare pe marjele din creditarea corporate

Legea dării în plată ar putea avea ca efect reorientarea de fonduri ale băncilor către zona creditării de companii şi autorităţi publice locale, unde marjele practicate sunt însă deja la un nivel foarte redus, până într-un punct procentual, a declarat preşedintele EximBank, Traian Halalai.

739 afișări
Imaginea articolului Preşedintele EximBank, Traian Halalai: Legea dării în plată ar putea pune presiune şi mai mare pe marjele din creditarea corporate

preşedintele EximBank, Traian Halalai: Legea dării în plată ar putea pune presiune şi mai mare pe marjele din creditarea corporate (Imagine: Octav Ganeva/Mediafax Foto)

"Deja pe partea de corporate există o competiţie acerbă pentru clienţii «sănătoşi» şi cu proiecte viabile. La autorităţi publice locale marjele au ajuns şi la 0,2-0,3 puncte procentuale (peste ROBOR, n.r.). (...) Pe companii discutăm de 0,5-1 puncte procentuale", a declarat pentru MEDIAFAX şeful EximBank, instituţie de credit cu activităţi pe segmentul companiilor şi autorităţilor locale.

Promulgarea legii dării în plată în forma actuală ar putea împinge băncile comerciale să realoce fonduri de la creditarea populaţiei către finanţarea companiilor şi autorităţilor publice locale, intensificând concurenţa pe un segment deja aglomerat.

"Competiţia este foarte acerbă. Dacă legea (dării în plată, n.r.) va fi promulgată în forma asta, s-ar putea să existe o schimbare a opticii băncilor comerciale dinspre retail spre corporate, cu o presiune mai mare pe marje. Lichidităţi sunt în piaţă", a spus Halalai.

Proiectul de lege care permite unei persoane care s-a împrumutat la bancă şi nu mai poate plăti datoria să treacă în proprietatea băncii imobilului ipotecat a fost adoptat la sfârşitul lunii noiembrie de Camera Deputaţilor, în calitate de for legislativ decizional. Următoarea etapă este cea a promulgării de către Preşedinţie.

Unele sectoare economice legate de creditarea ipotecară ar putea fi de asemenea afectate.

"S-ar putea să fie sectoare afectate, precum construcţiile şi materialele de construcţii. EximBank nu are expunere pe real-estate prin politica pe care a avut-o de la început şi nici pe piaţă construcţiilor, zona pe care am fost foarte reticenţi în ultimii ani din cauza impactului crizei", a declarat Halalai.

O concurenţă mai intensă pe creditarea corporate ar conduce la diminuarea marjelor şi pentru EximBank, a spus preşedintele instituţiei de credit.

"Suntem pregătiţi şi sunt convins că o să facem faţă cu succes. Desigur, cu diminuarea marjelor de profitabilitate, dar pentru Eximbank profitul nu a fost niciodată prima ţintă. Avem un rol specific în economie - sprijinim mediul de afaceri, dar (trebuie, n.r.) să găsim echilibrul între acest rol de a sprijini economia naţională şi profitabilitate", a spus Halalai.

EximBank, deţinută de stat, are că principale servicii finanţarea, garantarea şi asigurarea, obiectivul instituţiei de credit fiind să susţină activitatea exportatorilor, a IMM-urilor şi companiilor cu proiecte în domenii prioritare pentru economie, în special a celor care contribuie la absorbţia de fonduri europene.

Anul trecut, EximBank a obţinut un profit de 46,6 milioane lei, în timp ce expunerea totală a urcat la 4,7 miliarde de lei, de la 4,5 miliarde de lei anul anterior. În primele nouă luni din acest an profitul net s-a situat la 55 de milioane de lei, în urcare cu 58% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Legea dării în plată a fost trimisă spre promulgare la Preşedinţie, iar preşedintele Klaus Iohannis are termen de 20 de zile pentru a o promulga, pentru a o retrimite în Parlament sau pentru a o ataca la Curtea Constituţională.

Potrivit acestei legi, debitorul va ceda toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului, în situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri. Debitorul trebuie să transmită creditorului prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui notar public sau al unui avocat o notificare creditorului în care anunţă decizia de transmitere a dreptului de proprietate asupra bunului sau bunurilor ipotecate. Toate costurile notariale şi ale executorului judecătoresc sau avocatului, după caz, vor fi suportate de debitor. După comunicare deciziei de către debitor, creditorul nu mai poate urmări codebitori sau garanţii personali sau ipotecari pentru stingerea creditului.

Astfel, la momentul încheierii contractului pentru transferul de proprietate, respectiv la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.

Bancherii şi asociaţiile acestora au criticat dur legea, spunând că periclitează piaţa creditului imobiliar prin restricţionarea drastică a accesului la finanţare, având efecte şi asupra dezvoltatorilor imobiliari şi sectorului contrucţiilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici