Preţul aurului continuă să crească, iar cel al petrolului scade puternic

Preţul aurului a crescut cu 2%, la un nou nivel record, de peste 1.820 dolari uncia, iar cotaţia petrolului destinat pieţei americane a scăzut cu mai mult de patru dolari, în urma mai multor date negative privind economia Statelor Unite.

138 afișări
Imaginea articolului Preţul aurului continuă să crească, iar cel al petrolului scade puternic

Preţul aurului continuă să crească, iar cel al petrolului scade puternic (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Alt factor care a influenţat piaţa este anunţul Rezervei Federale din New York privind analizarea vulnerabilităţilor subsidiarelor din SUA ale băncilor europene la o posibilă escaladare a presiunilor financiare.

La ora 15:23 GMT, aurul spot era în creştere cu 1,9%, la 1.822,29 dolari uncia, după un maxim de 1.825,99 dolari uncia atins în timpul tranzacţiilor. Metalul preţios este pe cale să înregistreze un avans de 9% în decurs de două săptămâni, cea mai bună performanţă într-un astfel de interval de la jumătatea lui februarie 2009.

Cotaţia argintului a avansat cu 0,9%, la 40,5 dolari uncia.

Compania de consultanţă GFMS în domeniul metalelor preţioase a estimat joi că preţul aurului ar putea ajunge în următoarele şase luni la 1.900 dolari uncia, dar un avans până la 2.000 de dolari uncia este improbabil.

Dolarul s-a apreciat faţă de restul valutelor, iar indicii bursieri americani au coborât cu circa 4%.

Cotaţia petrolului Brent era la ora 15:24 GMT în scădere cu 2,99 dolari, la 107,61 dolari pe baril, comparativ cu nivelul de 117 dolari pe baril de la sfârşitul lui iulie.

Preţului petrolului destinat pieţei americane a coborât cu 4,13 dolari, la 83,45 dolari pe baril, acesta fiind cel mai amplu declin zilnic înregistrat după 8 august. La sfârşitul lui iulie, cotaţia era de aproape 96 dolari pe baril.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici