Preţurile au urcat în ianuarie cu 0,36%. Inflaţia anuală a coborât la 2,72%, nou minim

Preţurile de consum au crescut în luna ianuarie cu 0,36%, în condiţiile unei uşoare ieftiniri a unor alimente de bază şi a tarifelor la energie termică, iar inflaţia anuală a continuat să scadă, atingând un nou minim istoric, 2,72%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.

329 afișări
Imaginea articolului Preţurile au urcat în ianuarie cu 0,36%. Inflaţia anuală a coborât la 2,72%, nou minim

Preţurile au urcat în ianuarie cu 0,36%. Inflaţia anuală a coborât la 2,72%, nou minim (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Tarifele la energie termică au scăzut cu 1,2%, în ciuda eliminării subvenţiei de la bugetul de stat, iar ieftiniri de 0,15 - 0,7% s-au mai înregistrat la ouă, cartofi, fasole şi făină.

Cele mai importante scumpiri s-au aplicat, din nou, la combustibili, al căror preţ a urcat cu 1,16% şi la tutun, cu o creştere de aproape 1%. O influenţă negativă au avut şi fructele proaspete (+1%).

Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (februarie 2011 - ianuarie 2012) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2010 - ianuarie 2011) determinată pe baza IPC este de 5,4%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 5,5%.

Cea mai recentă prognoză a Băncii Naţionale a României indică un minim al inflaţiei la finalul primului trimestru, când rata anuală este estimată la 2%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici