Prima companie care a pierdut peste 1.000 miliarde de de dolari din capitalizare într-un an

Amazon a devenit prima companie listată pe bursă din istorie care a pierdut 1.000 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă, pe fondul crizei acţiunilor din tech, potrivit Bloomberg.

2038 afișări
Imaginea articolului Prima companie care a pierdut peste 1.000 miliarde de de dolari din capitalizare într-un an

Gigantul american a pierdut la fel de mult ca şi cum ar fi pierdut întreaga valoarea de piaţă a Alphabet, compania mamă a Google, care acum este evaluată la aproximativ 1.130 de miliarde de dolari.

Acţiunile celui mai mare retailer online din lume au închis miercuri în scădere cu 4,3%, la 86,14 dolari, ducând capitalizarea de piaţă la aproximativ 879 miliarde de dolari.

Acţiunile au pierdut circa 48% din valoare numai în acest an şi sunt departe de iulie 2021, când valoarea de piaţă a companiei aproape că a atins 1.900 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.

Valoarea de piaţă a Amazon a scăzut sub pragul de 1.000 de miliarde de dolari pe 1 noiembrie, la câteva zile după ce compania a înregistrat rezultate mixte în trimestrul al treilea şi a proiectat cea mai lentă creştere a companiei în trimestrul al patrulea.

Nu doar Amazon sângerează bani, primele cinci companii de tehnologie din SUA în funcţie de venituri au pierdut deja aproape 4.000 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă până acum în acest an, din cauza creşterii inflaţiei şi a peisajului macroeconomic, potrivit Bloomberg.

"Vedem semne peste tot că, din nou, bugetele oamenilor sunt restrânse, inflaţia este încă ridicată, iar costurile energiei adaugă presiune", a declarat Brian Olsavsky, directorul financiar al Amazon, în cadrul unei convorbiri telefonice din 27 octombrie, potrivit Reuters. "Ne pregătim pentru ceea ce ar putea fi o perioadă de creştere mai lentă, la fel ca majoritatea companiilor".

Scăderea preţului acţiunilor Amazon a afectat şi averea fondatorului Amazon, Jeff Bezos. Cea de-a patra cea mai bogată persoană din lume valorează acum 113 miliarde de dolari, după ce a început anul cu 192,5 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici