Primăria Madrid acuză Uber de concurenţă neloială pentru serviciul low-cost către aeroportul Barajas

Autorităţile din Madrid au cerut, sâmbătă, 22 iulie, Comisiei Naţionale a Pieţelor şi Concurenţei, instituţia care supraveghează respectarea legilor concurenţei, să investigheze dacă noul serviciu low-cost al Uber pentru transferul de la aeroport constituie concurenţă neloială, informează Reuters.

702 afișări
Imaginea articolului Primăria Madrid acuză Uber de concurenţă neloială pentru serviciul low-cost către aeroportul Barajas

Primăria Madrid acuză Uber de concurenţă neloială pentru serviciul low-cost către aeroportul Barajas

Uber a lansat recent un serviu low-cost pentru transferul de la aeroportul internaţional Barajas către centru Madridului, cu un tarif între 15 şi 29 de euro pe cursă. Preţul standard pentru o astfel de cursă cu taxiul este de 30 de euro.

“Noul serviciu al Uber poate încălca câteva articole din Legea Concurenţei Neloiale, dacă se dovedeşte că preţul este sub cel de cost operational şi a fost aplicat pentru a câştiga clienţi printr-o practică ce constituie concurenţă neloială”, a precizat, în cerere, Primăria Madridului.

Reuters precizează că reprezentanţii Uber nu au comentat acest demers al autorităţilor din capitala Spaniei.

Şi în România Uber a generat nelulţumiri în rândul companiilor de taximetrie. Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a organizat acţiuni de protest, taximetriştii şi transportatorii rutieri de persoane cerând scoaterea în afara legii a platformelor tehnologice online care prestează servicii de taximetrie în mod neautorizat, scoaterea în afara legii a tururor platformelor online care fac servicii de transport de persoane nedeclarat, nefiscalizat în România şi neautorizat conform legislaţiei în vigoare şi scoaterea în ilegalitate a tuturor firmelor care fac transport regulat, pe rute pentru care nu au participat la licitaţii şi nu au câştigat dreptul de a le opera, conform legii.

În România, peste 250.000 de oameni din Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca şi Timişoara folosesc şi recomandă aplicaţia Uber. În doi ani, România a ajuns a cincea ţară pentru Uber din Uniunea Europeană, după Anglia, Franţa, Portugalia şi Polonia.

Uber este o aplicaţie de mobil care conectează pasageri şi şoferi parteneri în peste 500 de oraşe din peste 80 de ţări ale lumii, printre care 20 de state membre UE.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici