Produsul Intern Brut a crescut în primul semestru cu 3,7%. În T2 a urcat cu 0,1% faţă de T1

Produsul Intern Brut a crescut în primul semestru cu 3,7% pe serie brută şi cu 3,8% pe serie ajustată sezonier, după ce în trimestrul al doilea a urcat cu 3,2% pe serie brută şi cu 3,7% pe serie ajustată faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, însă comparativ cu primul trimestru a avansat cu 0,1%.

587 afișări
Imaginea articolului Produsul Intern Brut a crescut în primul semestru cu 3,7%. În T2 a urcat cu 0,1% faţă de T1

Produsul Intern Brut a crescut în primul semestru cu 3,7%. În T2 a urcat cu 0,1% faţă de T1 (Imagine: Shutterstock)

Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul II 2015, fiind revizuită faţă de varianta publicată în iulie, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Astfel, estimările pentru primul trimestru au fost revizuite de la 1,5% la 1,4% faţă de ultimul trimestru al anului trecut şi de la 4,1% la 3,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Datele pentru ultimul trimestru din 2014, comparativ cu trimestrul al treilea, au fost modificate de la 1% la 0,9%, iar pentru trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul al doilea de la 2,2% la 1,3%. Totodată, PIB-ul din al doilea trimestru al anului trecut faţă de primul trimestru a fost revizuit de la -0,6% la +0,2%, iar pentru primul trimestru faţă de ultimul trimestru din 2013 indicii au fost modificaţi de la 0,1% la 0,2%.

INS precizează că seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiţi, a modificării seriilor brute şi a numărului de observaţii disponibile.

În primul trimestru al acestui an, creşterea economică a fost de 4,3% pe serie brută şi de 3,8% pe serie ajustată faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
 
Bugetul pentru anul în curs a fost fundamentat luând în calcul o creştere a PIB de 2,5%. Cea mai recentă estimare a Comisiei Naţionale de Prognoză, datând din luna mai, ia în calcul un avans de 3,3%.
 
Comisia Europeană a îmbunătăţit la începutul lunii mai estimările de creştere economică a României, cu 0,1 puncte procentuale, la 2,8% pentru 2015 şi cu 0,4 puncte, la 3,3% pentru 2016, datorită consumului intern solid şi revenirii investiţiilor, potrivit prognozei de primăvară a instituţiei.
 
Erste Group a menţinut, la finalul lunii iulie, estimarea privind creşterea economiei României la 3,2% pentru acest an, dar pentru 2016 prognoza a fost îmbunătăţită de la 3,5% la 4,2%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici