Profitul şi veniturile Apple au crescut puternic în trimestrul trei. Totuşi, creşterile au dezamăgit analiştii

Profitul Apple a crescut cu 53% în trimestrul trei, la 6,6 miliarde dolari, iar veniturile au urcat cu 39%, la 28,2 miliarde dolari, însă rezultatele s-au plasat sub estimările analiştilor pentru prima dată în ultimii trei ani, din cauza cererii slabe pentru iPhone înainte de lansarea modelului 4S.

137 afișări
Imaginea articolului Profitul şi veniturile Apple au crescut puternic în trimestrul trei. Totuşi, creşterile au dezamăgit analiştii

Profitul şi veniturile Apple au crescut puternic în trimestrul trei. Totuşi, creşterile au dezamăgit analiştii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Acţiunile companiei s-au prăbuşit cu 7% pe bursa de la New York, reducând valoarea de piaţă a Apple cu 27 miliarde de dolari.

Raportul de marţi este prima raportare trimestrială a Apple sub conducerea directorului general Tim Cook, care a preluat funcţia în luna august.

Apple a arătat că a vândut numai 17,07 milioane de iPhone-uri în trimestrul al treilea, cu mult sub media estimărilor analiştilor, de 20 de milioane de unităţi. Smartphone-ul este principalul produs al companiei, generând circa 40% din vânzări.

Compania a arătat că cifrele slabe au fost cauzate de zvonurile privind lansarea unui nou model iPhone, care au determinat mulţi clienţi să aştepte. IPhone 4S a fost lansat recent şi a avut vânzări-record de peste 4 milioane de unităţi în primul weekend, anunţând un trimestru de iarnă foarte bun petnru Apple.

Media estimărilor analiştilor pentru venituri a fost de 29,7 miliarde de dolari, iar pentru profit de 7,39 dolari pe acţiune, faţă de nivelul de 7,05 dolari pe acţiune raportat de companie. Apple nu a mai ratat estimările privind veniturile din al patrulea trimestru fiscal al anului 2008, iar pe cele pentru profit din primul trimestru al anului 2001.

Tim Cook a început conferinţa cu investitorii printr-un elogiu adus cofondatorului companiei Steve Jobs, care a murit pe 5 octombrie după o confruntare îndelungată cu cancerul.

Cook s-a arătat foarte optimist că Apple va vinde un număr record de iPhone-uri în trimestrul al patrulea, vânzările din weekendul de debut al modelului 4S depăşind de peste două ori performanţele predecesorului său.

Un alt motiv de optimism pentru Apple este tableta iPad, care s-a vândut în 11,12 milioane de exemplare în trimestrul al treilea în pofida apariţiei a numeroşi concurenţi pe piaţă, precum Samsung sau Amazon.com.

Cook le-a spus investitorilor că China, Hong Kong şi Taiwan au devenit una dintre cele mai importante regiuni pentru Apple, urcând pe locul al doilea în clasamentul pieţelor după vânzările reuşite de companie. Veniturile din regiune au urcat de patru ori în trimestrul al treilea, la 4,5 miliarde de dolari.

Apple a acumulat lichidităţi de 81 miliarde de dolari până la sfârşitul lunii septembrie, care îi asigură un nivel de confort foarte ridicat în privinţa achiziţiilor şi investiţiilor.

Compania estimează venituri de 37 miliarde de dolari în trimestrul al patrulea şi un profit de 9,3 dolari pe acţiune, peste aşteptările Wall Street.

În cele 12 luni încheiate pe 24 septembrie, veniturile Apple au crescut cu aproape 66%, la 108,25 miliarde de dolari, iar profitul net a urcat cu 85%, la 25,9 miliarde de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici