- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Proiectul de buget pentru 2009, trimis Parlamentului
Proiectul de buget pentru 2009 a fost transmis Parlamentului de către Guvern, cu solicitarea de a fi dezbătut cu prioritate, au declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.
Executivul estimează că discuţiile din Parlament privind proiecţia bugetară vor fi încheiate în maximum două săptămâni, potrivit surselor citate.
Proiectul bugetului de stat şi cel al bugetului asigurărilor sociale de stat au fost aprobate, joi, de Guvern, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor.
Anastase: În 10 zile se va finaliza dezbaterea bugetului în comisii
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat că a primit proiectul bugetului de stat pe 2009 de la Executiv şi că acesta urmează să între în discuţia Birourilor Permanente reunite, săptămâna viitoare.
"Bugetul a sosit. Urmează să avem chiar la începutul spătămânii viitoare o şedinţă comună a conducerii celor două camere, prin care se distribuie bugetul la Comisiile pentru aviz. Va fi o perioadă destinată depunerii amendamentelor şi voi solicita parlamentarilor să-şi aloce mai mult timp de lucru în comisii astfel încât să îl avem în scurt timp", a susţinut Roberta Anastase.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a estimat că bugetul va ieşi din dezbaterea comisiilor de specialitate în 10 zile.
"De altfel, termenul este absolut în regulă, în sensul în care ne încadrăm ca timp, pentru că eu cred că discuţia pe buget se va finaliza în Comisii undeva în jurul unei perioade de 10 zile", a precizat Anastase.
Potrivit unui comunicat al Camerei Deputaţilor, cele două proiecte vor fi trimise de Birourile Permanente ale celor două Camere, spre dezbatere şi avizare, comisiilor pentru probleme de buget şi finanţe.
Celelalte comisii avizează aceste proiecte, la capitolele care intră sub incidenţa obiectului lor de activitate.
Citeşte şi:
Proiectul de buget, aprobat de Guvern şi trimis, vineri, în Parlament
Guvernul propune îngheţarea salariilor pentru demnitari
Pensia socială minimă, stabilită prin buget de stat din 2010
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social astăzi, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot
-
Ponta: Dacă se decretează stare de urgenţă în zonele afectate, propun PSD să susţină decizia în Parlament
Politic astăzi, 20:10
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui. citeşte tot





****://***.urbaniuli an.ro/2009/01/30/abu zuri-si-favoritisme- la-autoritatea-aeron autica-civila-senato rul-urban-cere-desfa surarea-unei-anchete /
Proiectul de buget pentru 2009 a fost transmis Parlamentului de către Guvern, cu solicitarea de a fi dezbătut cu prioritate, au declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.