Proiectul de buget pentru 2010, lăsat moştenire viitorului Guvern

Finanţele lucrează în continuare la proiectul de buget pentru 2010, centralizând solicitările de alocaţii bugetare de la fiecare instituţie, dar legea va fi aprobată şi transmisă Parlamentului de către viitorul Guvern, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, ministrul de resort, Gheorghe Pogea.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Lucrăm la elaborarea bugetului şi centralizăm informaţiile, dar aprobarea şi trimiterea legii în Parlament reprezintă prerogativa viitorului Guvern", a afirmat, miercuri, Pogea.

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP) Gheorghe Gherghina a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX că nu mai sunt şanse pentru aprobarea în Guvern a proiectului de buget pentru 2010 şi transmiterea acestuia la Parlament până la termenul stabilit de lege, 15 octombrie.

Parlamentul a votat marţi moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi UDMR împotriva Guvernului condus de premierul Emil Boc.

Potrivit Constituţiei, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, Cabinetul al cărui mandat a încetat ca urmare a retragerii de către Parlament a încrederii acordate îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice curente în România.

Ministrul Gheorghe Pogea a declarat, luni, după întâlnirea cu sindicatele şi patronatele, că, din punctul de vedere al Ministerului Finanţelor, proiectul de lege privind bugetul de stat pe 2010 ar trebui să ajungă în timp util în Parlament.



comentează şi tu Momentan sunt 1 comentarii
Taguri:
POGEA ,
BUGET ,
guvern ,
guvernul boc ,
moţiune de cenzură ,
iohannis
COMENTARII
  • Comunitatea Romanilor cu Bun-Simt 15 oct 2009

    Semnati petitia pentru a forma Comunitatea Romanilor cu Bun-Simt. Pentru romanii inteligenti, curajosi si cu bun-simt. Trebuie sa ne unim pentru a fi mai puternici. Spuneti si prietenilor de aceasta petitie.

    www.petitieonline.ro/petitie-p55954054.html

    puteti vizita si blogul CRBS

    www.crbs.blog.com

    Multumesc

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa