Putin va limita bonusurile pentru directori, după ce un fost coleg din KGB a primit 100 de milioane de dolari

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a propus limite la bonusurile primite de directori la retragerea din funcţie, după ce un fost coleg al său din KGB a încasat 100 milioane dolari după demisia de la conducerea Norilsk Nickel, cea mai mare companie minieră din Rusia.

252 afișări
Imaginea articolului Putin va limita bonusurile pentru directori, după ce un fost coleg din KGB a primit 100 de milioane de dolari

Vladimir Putin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Astfel de prime ar trebui "să stimuleze managerii de top" să lucreze eficient, însă sunt necesare "limite rezonabile", a declarat, vineri, Putin, notează Bloomberg.

Limitarea bonsurilor de plecare din companie ar fi în linie cu standardele internaţionale, a adăugat el.

Norilsk Nickel a promis în decembrie directorului general demisionar de la acel moment, Vladimir Strjalkovski, 100 de milioane de dolari, un record în Rusia. Strjalkovski, care a fost coleg cu Putin la KGB în Leningrad în anii '80, a fost înlocuit la conducerea companiei miniere de acţionarul Vladimir Potanin.

Strjalkovski a afirmat că va dona o parte din bani familiilor agenţilor de informaţii care au murit în trecut în "zone fierbinţi".

Board-ul companiei de stat Rostelecom a aprobat în martie un pachet financiar de 6,4 milioane de dolari pentru fostul director general Alexander Provotorov, care a demisionat după ce fostul partener de judo al lui Putin, Arkadi Rotenberg, a preluat un pachet minoritar de acţiuni la furnizorul de servicii telecom.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici