Randamentele obligaţiunilor din zona euro, la minime record după măsurile adoptate de BCE

Randamentele obligaţiunilor statelor din zona euro au atins vineri minime record, datorită măsurilor de stimulare a economiei regiunii anunţate cu o zi în urmă de Banca Centrală Europeană, Mario Draghi dovedind încă o dată că este cel mai bun prieten al pieţei obligaţiunilor.

106 afișări
Imaginea articolului Randamentele obligaţiunilor din zona euro, la minime record după măsurile adoptate de BCE

Randamentele obligaţiunilor din zona euro, la minime record după măsurile adoptate de BCE (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Suntem mulţumiţi pentru că în opinia noastră BCE a confirmat aşteptările. În acest an performanţele au venit din investiţiile pe pieţele periferice, în obligaţiuni corporate şi guvernamentale", a declarat Nicola Marinelli, manager de fonduri la compania Sturgeon Capital în Londra, care l-a descris pe Draghi ca pe un bancher "rock-star", relatează Bloomberg.

Planul BCE, care include reduceri de dobânzi şi finanţarea operaţiunilor de creditare ale băncilor, contribuie la creşterea preţurilor obligaţiunilor, lăsând în urmă amintirea crizei datoriilor care a riscat să destrame zona euro în 2012.

Pe lângă îmbogăţirea proprietarilor de obligaţiuni, aprecierea obligaţiunilor guvernamentale poate susţine eforturile ţărilor de a ţine sub control datoriile şi să alimenteze fluxul de numerar către companii şi populaţie.

Randamentul obligaţiunilor belgiene, franceze, irlandeze, italiene şi spaniole au scăzut la minime record, la cel al obligaţiunilor germane pe termen de cinci ani a coborât la cel mai redus nivel după mai 2013.

Obligaţiunile Greciei şi Portugaliei s-au apreciat în acest an cu 6,1%, potrivit Bloomberg World Bond Indexes.

Randamentul obligaţiunilor spaniole cu scadenţa de 10 ani, care era în 2012 mai mare cu 6 puncte procentuale decât cel al obligaţiunilor similare britanice, a coborât vineri sub nivelul acestora. Declinul este un nou semn al redresării pieţei de obligaţiuni, după cele remarcate în cazul titlurilor Irlandei, Portugaliei şi Greciei.

BCE a redus joi dobânda de politică monetară la un nou minim record, de la 0,25% la 0,15%, şi a coborât rata la depozitele constituite de bănci la -0,1%, devenind astfel prima mare bancă centrală care va taxa banii păstraţi de bănci în conturi BCE. Rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare va fi scăzută de la 0,25% la 0,15%, dobânda la facilitatea de creditare marginală va coborî de la 0,75% la 0,4%, iar cea la facilitatea de depozit va fi redusă de la 0%, la -0,1%.

Instituţia opreşte totodată operaţiunile de răscumpărare de obligaţiuni de către bănci, va lansa operaţiuni de refinanţare pe termen lung şi se pregăteşte pentru relaxarea cantitativă, respectiv suplimentarea de lichidităţi. BCE a mai anunţat vineri crearea unui program de 400 de miliarde de euro pentru stimularea băncilor să acorde credite şi va prelungi accesul nelimitat al băncilor la lichidităţi pe termen scurt cel puţin până în decembrie 2016.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici