RATB vrea să cumpere energie prin negociere la un preţ cu 70% peste cel de la bursă

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) vrea să cumpere, prin negociere, electricitate de peste 9 milioane de euro la un preţ de 368 lei/MWh, deşi pe bursa de profil, OPCOM, vânzătorii cer cu 60-70% mai puţin.

213 afișări
Imaginea articolului RATB vrea să cumpere energie prin negociere la un preţ cu 70% peste cel de la bursă

RATB vrea să cumpere energie prin negociere la un preţ cu 70% peste cel de la bursă (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Regia a programat pentru 8 iunie o sesiune de negocieri pentru cumpărarea de electricitate, pentru care este dispusă să plătească 40,82 milioane de lei (9,27 milioane de euro), fără TVA, se arată într-un anunţ al RATB.

Contractul ar urma să fie încheiat pentru perioada perioada iulie 2012- iunie 2013.

Pe piaţa de energie OPCOM preţurile la care se tranzacţionează electricitatea variază între 220 şi 250 de lei pe MWh.

Multe dintre ofertele de vânzare a energiei postate pe platformele OPCOM de producătorii de electricitate sunt anulate din lipsa cererii.

Spre exemplu, Complexul Energetic Turceni a avansat marţi, pe OPCOM, o ofertă pentru vânzarea unei cantităţi de energie foarte apropiată de necesarul RATB, la preţul de 222 lei/MWh, fără TVA. Oferta a fost anulată pentru că nu a existat niciun cumpărător.

RATB se află în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti.

Până la ora transmiterii ştirii, reprezentanţii RATB nu au oferit precizări cu privire la intenţia de a cumpăra electricitate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici