Reducerea TVA la 5% la alimentele de bază, menţinută de Senat. Cererea lui Băsescu a fost respinsă

Cererea de reexaminare formulată de preşedintele de Traian Băsescu asupra legii privind reducerea TVA la 5% la alimentele de bază a fost respinsă, miercuri, de Senat, care a menţinut, astfel, textul legislativ iniţial.

114 afișări
Imaginea articolului Reducerea TVA la 5% la alimentele de bază, menţinută de Senat. Cererea lui Băsescu a fost respinsă

Reducerea TVA la 5% la alimentele de bază, menţinută de Senat. Cererea lui Băsescu a fost respinsă

Cererea de reexaminare a fost respinsă şi de Comisia de buget a Senatului, raportul acesteia recomandând menţinerea în vigoare a legii.

Propunerea iniţiată de PSD şi PNL a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 19 octombrie 2010, când deputaţii PDL au invocat o eroare de comunicare la votul lor favorabil.

Principala prevedere a legii era că pentru alimentele de bază taxa pentru valoare adăugată scade la 5%.

Cererea de reexaminare a preşedintelui, în care se solicita renunţarea la această prevedere, a fost respinsă de Senat prin acceptarea raportului negativ al comisiei, cu 53 de voturi "pentru", 46 de voturi "împotrivă" şi o abţinere.

Grupurile PSD şi PNL au anunţat că nu susţin reexaminarea, fiind în favoarea legii privind introducerea TVA de 5% la alimentele de bază.

Senatorul PNL Varujan Vosganian a afirmat că are rezerve faţă de expertiza care a stat la baza cererii de reexaminare formulate de preşedinte şi menţionat că oficialii guvernamentali interpretează greşit datele statistice.

El a anunţat că senatorii PNL susţin proiectul de lege privind introducerea unei TVA de 5% la alimentele de bază (pâine, carne, lapte, ulei vegetal, zahăr, produse expandate din cereale).

Înaintea votului, liderul grupului UNPR, Şerban Mihăilescu, a solicitat o scurtă pauză de consultări, după care a anunţat că negocierile nu au dus la aplanarea poziţiilor divergente între opoziţie şi putere.

Mihăilescu a anunţat că UNPR susţine cererea de reexaminare şi, implicit, eliminarea prevederii unei cote de 5% TVA pentru alimentele de bază.

Argumentul acestuia a fost că o asemenea măsură fiscală ar trebui reglementată mai temeinic, nu doar printr-o simplă modificare a Codului Fiscal.

"Avem destule experienţe în acest gen, în care o lege a creat mai multe prejudicii decât beneficii. Am avut legea prin care se majorau cu 50% salariile profesorilor, susţinută de toată lumea, şi care apoi a creat numai belele", a spus el.

Argumente similare au fost invocate de reprezentantul Guvernului, care a arătat că prin impunerea unei cote de 5% a TVA pentru uleiul vegetal, de exemplu, s-ar putea aplica această cotă şi unor produse similare din import, precum uleiul de măsline.

În replică, Mircea Geoană a precizat că toate ţările europene care au luată, determinate de criză, măsura creşterii temporare a unor taxe, au anunţat şi un calendar al revenirii acestora la nivelul anterior.

"Nu cred că ne putem permite să stăm permanent cu TVA de 24%, este o chestiune handicapantă pentru economia românească", a adăugat el.

Senatorul UNPR Şerban Mihăilescu a contestat votul, după anunţul oficial făcut de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, însă acesta nu a reluat procedura de vot.

Argumentele formulate de preşedinte în cererea de reexaminare constau în aceea că reducerea TVA la alimentele de bază, în contextul economic actual, ar conduce la scăderea semnificativă a încasărilor bugetare şi la majorarea deficitului bugetar şi la imposibilitatea menţinerii acestuia în ţintele asumate, 6,8% în 2010, respectiv 4,4% în 2011.

De asemenea, preşedintele invoca faptul că o nouă modificare a valorii TVA ar duce la lipsă de predictibilitate fiscală, scăderea ratingului de ţară, precum şi la pierderea credibilităţii în faţa organismelor internaţionale.

Cererea de reexaminare urmează să fie dezbătută şi votată şi de Camera Deputaţilor, care este forul decizional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici