Regulile privind mobilitatea contului bancar vor intra în vigoare de la 1 aprilie

Regulile comune pentru instituţiile de credit privind mobilitatea conturilor bancare sunt în curs de avizare la BNR şi vor intra în vigoare de la 1 aprilie, a declarat consilierul principal al Asociaţiei Române a Băncilor, Constantin Rotaru.

54 afișări
Imaginea articolului Regulile privind mobilitatea contului bancar vor intra în vigoare de la 1 aprilie

Regulile privind mobilitatea contului bancar vor intra în vigoare de la 1 aprilie (Imagine: Cătălina Filip/Mediafax Foto)

"Vom publica pe site-ul ARB regulile comune privind mobilitatea conturilor, care au fost aprobate de Consiliul de Administraţie al ARB şi sunt în proces de avizare la BNR. (...) Noile reguli vor intra în vigoare la 1 aprilie, iar ulterior fiecare bancă membră a Asociaţiei trebuie să îşi pregătească procedurile operaţionale şi le aplice, în contextul în care se cunosc deja procedurile", a declarat Rotaru pentru MEDIAFAX.

El a precizat că cinci bănci au anunţat deja că şi-au pregătit structura operaţională pentru aplicarea noilor reguli.

"Nu mă aştept la un efect foarte mare al acestor reguli, întrucât spre deosebire de alte state europene clienţii români au conturi deschise la mai multe bănci şi, în plus, nu există foarte multe conturi la care se utilizează serviciul de debit direct", a continuat Rotaru.

Comisia Europeană a anunţat, la începutul lunii noiembrie 2009, că la nivelul Uniunii Europene toţi consumatorii, cu excepţia celor din România, au posibilitatea să-şi transfere mai uşor conturile de la o bancă la alta în cadrul aceluiaşi stat membru.

Conform principiilor comune pentru transferul conturilor bancare, adoptate în decembrie 2008 de sectorul bancar european, dacă un client vrea să-şi mute banii la altă bancă, aceasta din urmă va acţiona ca principal punct de contact şi îi va oferi asistenţă pe tot parcursul transferului.

Noua bancă va colabora cu cea veche spre a se asigura că plăţile periodice ale clientului, cum ar fi debitele directe şi ordinele de plată permanente, sunt transferate rapid şi fără probleme. În sfârşit, noua bancă va acorda asistenţă clientului la închiderea contului vechi şi la mutarea soldului în noul cont.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici