- Home
- Economic
- BEIJING, (16.01.2014, 15:29)
- Marius Oncu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Rehn: Uşa Uniunii Europene este deschisă pentru investiţii din China
Uşa Uniunii Europene (UE) este deschisă pentru investiţiile chineze, iar discuţiile programate săptămâna următoare între UE şi China în privinţa protecţiei investiţiilor ar putea fi un pas important în consolidarea legăturilor economice, a declarat joi comisarul european pentru economie, Olli Rehn.
96 afișări
Comisarul european pentru economie, Olli Rehn (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Considerăm binevenite investiţiile chineze în Europa şi vrem să lucrăm la un acord care să faciliteze accesul la piaţă în ambele sensuri - ca pe o stradă cu dublu sens. Ar trebui să faciliteze şi protecţia investiţiilor, precum şi tratamentul la nivel de state, astfel încât să avem condiţii egale", a declarat comisarul Rehn, într-o conferinţă de presă la Beijing, potrivit MarketWatch.
Reprezentanţi ai Chinei şi UE urmează să se întâlnească săptămâna următoare la Beijing pentru prima rundă de negocieri asupra acordului referitor la investiţii.
TITLURILE ZILEI
-
-
ieri, 17:31
• Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone
-
ieri, 17:10
• Zeci de mii de ucraineni, aflaţi în afara ţării, nu vor putea obţine paşapoarte noi
-
ieri, 17:05
• Ucraina foloseşte pentru prima oară rachete americane cu rază de acţiune mai mare contra Rusiei
-
ieri, 16:30
• Polonia este pregătită să-i trimită în ţara lor pe ucrainenii apţi de luptă
-
ieri, 15:57
-
ieri, 15:40
-
ieri, 15:09
• Cum se încearcă fentarea legii Simonis de către cei care au păcănele în sate şi în comune
-
ieri, 14:58
• Toţi cei şase operatori de transport feroviar de călători, integraţi pe platforma de bilete online
-
ieri, 14:56
-
ieri, 13:49
-
ieri, 13:34
-
ieri, 12:08
-
-
ieri, 11:46
-
ieri, 09:40
Atenţia oficialilor chinezi este îndreptată asupra protecţiei investiţiilor, notează MarketWatch.
Potrivit documentelor UE, protejarea investiţiilor ar putea include garanţii pentru tratament nediscriminatoriu şi recurgerea directă la arbitraj internaţional în anumite situaţii.
UE a încercat în ultimii ani să obţină un acces mai amplu pentru companiile europene pe piaţa chineză. Camera de Comerţ a UE din China este nemulţumită de mult timp în privinţa reglementării excesive, care include restricţii prea dure în sectorul bancar şi obligaţia formării de companii mixte.
Cele două părţi par să înregistreze progrese în rezolvarea disputelor comerciale. Anul trecut au pus capăt unor divergenţe legate de vânzarea de panouri solare, iar oficialii europeni s-au declarat optimişti că se poate evita impunerea unor eventuale penalităţi pentru industria vinului din UE.
Jeroen Dijsselbloem, ministru de Finanţe al Olandei şi şef al Eurogroup (din care fac parte miniştrii de Finanţe ai statelor euro), a declarat, la aceeaşi conferinţă de presă cu Rehn, că nu este îngrijorat referitor la nivelul redus al inflaţiei din zona euro, întrucât aceasta reflectă reformele structurale adoptate.
"Nu este o ameninţare acută că va continua în acelaşi sens", a spus el.
Inflaţia anuală din zona euro a încetinit în decembrie la 0,8%, sub ţinta Băncii Centrale Europene de 2%, de la 0,9% în noiembrie. Evoluţia a alimentat temeri că inflaţia foarte redusă sau chiar o scădere a preţurilor ar putea pune în pericol economia fragilă a zonei euro.
BCE estimează o creştere economică de 1% în zona euro în acest an.
Cei doi oficiali europeni s-au întâlnit la Beijing cu vicepremierul Ma Kai şi cu şeful Băncii Chinei, Zhou Xiaochuan, şi au programată o întrevedere cu ministrul de Finanţe, Lou Jiwei.
Citește pe alephnews.ro: Franța a descoperit secretul longevității. Peste 31.000 de persoane vor împlini anul acesta peste un secol de viață
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Citește pe www.zf.ro: Gigantul Delhaize, proprietarul Mega Image, deschide la Bucureşti un centru de servicii unde angajează sute de IT-işti. Recrutările deja au început
Citește și: China revendică prima poziţie în topul schimburilor comerciale, depăşind pentru prima dată SUA
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe