Renault: Piaţa auto din Europa de Vest îşi va reveni în 2012

Piaţa auto din Europa de Vest îşi va reveni abia în 2012, după evoluţii negative în ultimele luni ale acestui an şi în anul următor, a declarat directorul general al grupului Renault, Carlos Ghosn, citat de Bloomberg.

Renault: Piaţa auto din Europa de Vest îşi va reveni în 2012 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Recuperarea ar trebui să înceapă în 2012", după ce piaţa va scădea în lunile rămase până la sfârşitul anului şi în 2011, a afirmat Ghosn, într-un interviu acordat la Forumul Economic Mondial, desfăşurat la Marrakesh, în Maroc. "În a doua jumătate a anului viitor, această corecţie se va fi încheiat", a adăugat el.

Cele mai importante pieţe de export ale Dacia, parte a grupului Renault, se află în Europa de Vest, respectiv Franţa, Germania, Italia sau Spania.

În primele nouă luni ale anului vânzările auto din Vestul Europei au scăzut cu 3,4%, odată cu încheierea programelor de prime de casare în mai multe state europene.

Renault construieşte o fabrică în Maroc, în apropiere de Tanger, iar producţia este planificată să înceapă în 2012. Capacitatea uzinei, care a necesitat o investiţie de un miliard de euro, va fi de 400.000 de autovehicule anual, incluzând modele bazate pe platforma Logan.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
RENAULT ,
PIAŢA AUTO ,
europa de vest
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa